Budapesta la început de octombrie – 7 ponturi pentru un city-break perfect

Budapesta la început de octombrie - city-break-ul perfect

Budapesta este un oraș atât de prietenos cu turiștii încât este imposibil să nu îți dorești să îl mai vizitezi și a doua oară. Arhitectura impresionantă, locurile perfecte de admirat priveliști, forfota numai bună de suportat și obiectivele turistice multe, de tot felul, sunt câteva dintre ingredientele unui city-break perfect. Ce să zic… am avut emoții legate de vreme, îmi era teamă să nu fie rece în octombrie. Dar am prins zile în care puteai umbla lejer în tricou, deci m-am felicitat pentru perioada aleasă. Așa că în continuare o să vă dau ponturile care mi se par cele mai prețioase, ca să fiți relaxați odată ce veți ajunge acolo:

În Budapesta se vorbește engleza peste tot

Dacă în alte părți ale Europeni am tot dat peste localnici cu care nu ne înțelegeam altfel decât pe limba lor, aici toată lumea îți răspunde în engleză. Mai stâlcită, mai chinuită, dar absolut oriunde am putut comunica în engleză, chiar și cu liftiera de la Basilica Sf. Ștefan sau cu vânzătorii din piață. Oamenii sunt prietenoși și îți oferă indicații ori de câte ori îi întrebi ceva.

Nu plăti în euro

Moneda Ungarieri este forintul maghiar (HUF). Și chiar dacă în cele mai multe magazine vei găsi prețurile afișate și în euro, de obicei vei constata că acestea sunt ceva mai mari. În plus, sunt multe locuri unde nu se acceptă plata cu cardul. Dar nu îți face griji, ai bancomate la fiecare pas pentru a scoate bani ori de câte ori ai nevoie. Ceva mai complicat va fi să te (re)obișnuiești cu sumele cu multe zerouri, dar calculatorul de pe telefon ajută tare mult în situația asta.

Folosește mijloacele de transport în comun

Am studiat transportul în comun, autobuzele Hop-On Hop-Off și traseele care fac legătura cu aeroportul înainte de a pleca în călătorie. Pe lângă faptul că găsești online toate amănuntele, la fața locului te orientezi ușor, găsești rapid bilete și, cum ziceam mai sus, toată lumea vorbește engleza și te îndrumă. Mai mult decât atât, de la aeroport ai autobuze cam la 30 de minute care ajung direct în oraș, până și noaptea târziu/dimineața foarte devreme. Cireașa de pe tort? Automatul de bilete are meniu chiar și în limba română!

Locuri de cazare în zone centrale la prețuri foarte mici

Marea surpriză atunci când m-am apucat de pus la punct detaliile unui city-break la Budapesta a fost prețul cazării. Cel puțin în octombrie și noiembrie ai șanse mari să găsești locuri de cazare rezonabile chiar și la 17 euro camera dublă pe noapte. Și, din câte am găsit eu, mai toate sunt amplasate în zona turistică, aproape de toate obiectivele pe care le ai de vizitat. Dacă nu cauți o cameră dublă și ești dispus(ă) să stai într-un hostel vei găsi muuulte, frumoase și mai ieftine. Dă un search pe booking.

Orașul privit de sus

O mare bilă albă câștigată de Budapesta este pentru oportunitățile multiple de a admira priveliștile de la înălțime. Ai posibilitatea să observi arhitectura orașului și să faci multe fotografii faine, cu care să impresionezi pe facebook. În primele ore petrecute în minivacanță ne-am urcat în roata Budapest Eye, de unde am observat varietatea clădirilor din zona centrală. Apoi, pe timp de noapte, am urcat până la Citadel (pe dealul Gellert) și, a doua zi, la Bastionul Pescarilor. De asemenea, și de pe acoperișul Basilicii Sfântul Ștefan am putut admira o priveliște faină către cele mai impresionante și emblematice construcții din zonă. Le vei găsi pe toate online, în recomandările și preferințele turișitor care au trecut pe acolo.

Poduri, poduri

Gălățeancă fiind, am locuit mai bine de două decenii pe malul Dunării, cu vedere chiar la fluviu, răsărituri, vapoare… Podurile sunt însă doar subiect de glumă pe aceste meleaguri. Iar Budapesta a fost orașul unde am traversat, la pas, 5 poduri peste Dunăre din toate cele 9. Interesant este că fiecare dintre ele are și o poveste. Și, mai mult decât atât, că fluviul este la rândul lui întreținut și valorificat cu mult mai bine, fiind împânzit de vapoare și vaporașe pline cu turiști.

Sfântul mers pe jos

Deși plecasem din România cu temele făcute, și știam în mare parte ce avem de vizitat, la fața locului am decoperit că harta turistică nu prea ar fi de străbătut cu autobuzul. Distanțele între multe dintre obiective ar fi însemnat 5 minute de mers pe jos, ceea ce transforma așteptatul autobuzului într-o pierdere de timp. Și chiar și la distanțele ceva mai lungi am preferat tot mersul pe jos, căci chiar și clădirile sau parcurile care nu fac parte din circuitul turistic arată deosebit. În plus mai sunt vitrine de admirat, bunătăți de degustat, cafele de savurat. Recomandarea mea ar fi să vizitezi primele obiective la pas și abia apoi să te hotărăști dacă mai ai nevoie de vreun tur cu autobuzul sau pe care să îl alegi. De altfel îți poți lua și bilete de autobuz pentru o singură călătorie de la automatele din stații.

Alte bile albe

Celelate motive pentru care aș recomanda Budapesta, dacă chiar ar mai fi nevoie de ceva de adăugat, ar fi: hărți gratuite în aeroport; mâncărurile relativ asemănătoare cu ale noastre – pentru cei care nu simt nevoia să facă prea multe experimente culinare (inclusiv zacuscă cu etichetă românească în supermarket); suveniruri de tot felul, tradiționale și chiar frumoase; multe locuri în care nu se percep taxe de vizitare… și probabil că ar mai fi, dar nu îmi amintesc acum.

Principalele locuri de vizitat

* Podul cu lanțuri * Celebru deja din fotografii și filme, Podul cu Lanțuri este unul dintre principalele simboluri ale Budapestei, după ce a fost complet distrus în timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial și recontruit apoi. Podul are o lungime de 375 de metri lungime, cu 16 metri lățime, făcând legătura între cele două zone ale orașului – Buda și Pesta.

Podul cu lanțuri - Budapesta - Între noi fie vorba - Ana Elisabeta Beliu

* Parlamentul Ungariei * Nu am putut vizita clădirea impresionantă, era oprit accesul din cauza unei vizite oficiale de rang înalt. Dar i-am făcut numeroase fotografii, mai ales de pe malul celălalt al Dunării, unde se integrează perfect în tablou. Clădirea merită cu siguranță vizitată, căci are nu mai puțin de 691 de camere și de 20 de kilometri de trepte. Și multă istorie în spate

Parlamentul Ungariei - Budapesta - Între noi fie vorba - Ana Elisabeta Beliu

Bastionul Pescarilor * Un loc cu arhitectură aparte de unde poți admira și cele mai frumoase priveliști ale orașului. Iar în împrejurimi sunt locuri diverse de relaxare, restaurante, cafenele, buticuri.

Bastionul pescarilor - Budapesta - Între noi fie vorba - Ana Elisabeta Beliu

Mai sunt de vizitat Castelul Buda, Opera Națională, Muzeul Național, Sinagoga sau Piața Centrală, obiective pe care le vei găsi în absolut orice ghid. Din fericire Budapesta este orașul despre care vei găsi o sumedenie de informații online, îndrumări de călătorie, recomandări și hărți. Mie mi-a folosit mult cea de aici. În rest… asigură-te că petreci minim trei zile în această minunată capitală. Îți va plăcea!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.