În miezul zilei, de neunde, mă izbește un gând. E ianuarie! E luna în care am început să scriu pe blog aici, în formatul ăsta doar al meu. E vremea când împlinesc 9 ani de intrenoifievorba.ro
Mă bucur! Șase secunde întregi, festive!… Și-apoi îmi amintesc că… mai degrabă nu scriu. Că intru numai ca să fac update-uri și back-up-uri și să salvez în draft-uri idei care poate vor vedea vreodată lumina internetului. Când voi găsi timp. Vreodată.
9 ani nu e cine știe ce aniversare!, îmi zic. La fel mi-am spus și la 8, și la 7. O să scriu mai mult!, adaug. La fel mi-am promis și la 6, și la 5. De fapt nici nu e aniversarea reală!, plusez. Am mai scris pe blogspot și pe yahoo360 (fie-i țărna ușoară!) măcar vreo 9 ani înainte. Hmmm, dar e pretextul perfect să sărbătoresc cu o bere! Amin.
Câți ani trăiască? Cine să-l citească?
Dincolo de toate frământările mele despre a scrie pe blog, coerente sau nu, rămâne cât se poate de vertical chestionarul referitor la utilitatea formatului. Mă întreb câte articole mai am eu timp să citesc și îți adresez și ție aceeași întrebare. Mă întreb cât mai am răbdare să urmăresc anumite canale online și te întreb și pe tine același lucru. Mă întreb multe chestii astăzi și te întreb și pe tine câte ceva…
Fă-mi un cadou – câteva cuvinte, răspunsuri sau sugestii, te rog. Mai ales că ți-am adus formularul de comentarii mai la îndemână, chiar sub paragraful ăsta 😀 Spune-mi cum ai ajuns pe blogul meu, ce articol ți-a plăcut ori ți-a fost util, ce preferi să citești, în general, sau orice altceva îți trece prin minte acum, că tot ești aici. Și/sau intră pe acest chestionar mic mititel https://forms.gle/qU3DTk5gfLUYgqBx8 pe care îl poți completa în mod anonim și care conține întrebările care mă frământă acum.
Îți mulțumesc pentru timpul tău petrecut aici!
Ana
9 thoughts on “Câți ani trăiască? Cine să-l citească? Dilemele unui blog la ceas aniversar…”
-
N-ar fi rau o plimbare cu Deltaplanul(moto) …sau o raita prin vreo vale/pe langa o padure cu detectoru’ de metale dupa vreo oala cu arginti romani , demult uitati .
-
Când am văzut notificarea pe LinkedIn mi-am dat seama ca au trecut ani buni de când nu am mai activat online. De când mi-am pierdut blogul și nu am mai avut (energia / timpul / determinarea) de a o lua de la zero.
Cumva mi s-a făcut dor de vremurile bune… Cumva, declinul a fost când a disparut Google Reader (pentru cine și-l mai amintește) Eu așa eram la zi cu ce se publica pe blogurile pe care le urmăream. Nu mult după acel fenomen migrasem pe domeniu propriu dar pe WordPress (versus blogspot) și acolo… După niște probleme – parte cauzate de mine. .. Am pierdut toate articolele din baza de date… Acel lucru mi-a pus capac.
10 ani de atunci mi-am scris poveștile prin alte locuri, nu pe blog… Și nici nu prea am mai urmărit blogurile la care eram abonat… Rușine să-mi fie!Observ că ai două formulare de comentarii. Nu știu dacă a mai întâlnit cineva vreo problemă, dar am pățit deja de două ori să “sară” într-unul într-altul… Scriu comentariul sus, când să adaug datele personale, se completează cel de jos… La final primesc eroare că am câmpuri incomplete. (evident, căci completasem 2 formulare pe jumătate)
Felicitări pentru aniversare și bine te-am regăsit!
-
Îți mulțumesc. Pentru mesaje și pentru atenționare… e un singur formular, doar că am găsit opțiunea de a-l poziționa și mai sus și m-am gândit să profit, poate reușesc să adun mai mult feedback 😀 Am și eu aceeași problemă ca și tine, că nu găsesc o cale de a urmări mai simplu unele bloguri pe care le citesc. Le urmăresc pe social media și dacă văd acolo o postare nouă…
-
-
La multi ani!
Scrie despre Brasov. What is going on there-
Îți mulțumesc pentru sugestie. Era oarecum pe lista mea și Brașovul, dar nu am găsit ideile potrivite. Mai sap 😀 Te îmbrățișez!
-
-
Am aflat de el de la autoare si cel mai mult imi plac articolele din turele de bicicleala.
-
Vor mai urma 😀
-
-
Eu, în egoismul meu, nu vreau să te oprești. Blogul ăsta a rămas o fereastră către lumea ta și măcar așa vreau să fac parte din ea.
-
Îți mulțumesc, Andreea! Te îmbrățișez cu drag :*
-
Lasă un răspuns