Am pornit din nou, hoinari pe biciclete. De la Brașov la Cluj. Ceva mai relaxați, având deja experiență. Ceva mai indiferenți față de prognozele cu ploaie, care nu prea s-au adeverit. Bucuroși până la ultimul pinion că putem umbla pe două roți atâtea zile în șir, relaxați și cu poftă de a descoperi locuri noi, în țara în care ne-am născut.
Cătinel prin Transilvania – a fost denumită tura de la bun început. Căci nu putem porni la drum fără să avem un scop și un nume, nu-i așa? Am reușit să ne ținem de planul inițial, făcut de Mihai. Au fost zile mai ușoare, de încălzire, și unele foarte grele, mai ales din cauza vântului care ne bătea din față sau a noroaielor prin care ne-am aventurat. În total 8 zile de pedalat pe MTB-uri, pe drumuri cât mai puțin umblate de mașini. 466 de kilometri. Ceva mai mulți față de cei parcurși anul trecut, prin Moldova, tot în 8 zile.
În sinea mea se dă o luptă de nedescris de când am încheiat și aventura asta. Mă tot întreabă lumea cum a fost, cum ne-am simțit, și nu am cum să exclam ”grozav!” sau ”wow!”, doar mi se desenează imediat un zâmbet pe față. Pentru că nici foarte multe asemenea cuvinte puse la un loc nu pot exprima sentimentul de atunci, de acolo. Încă nu s-au inventat cuvintele care să descrie o zi în care pedalezi pe un drum județean, cu foarte rare mașini, care străbate câmpuri verzi încadrate de nori pufoși. În zare se vede câte un sat transilvănean colorat și cochet, vântul adie ușor, iar ție nu îți pasă ce zi este sau ce se prezintă seara la știri.
Mersul pe bicicletă – câteva ore sau câteva zile – rămâne în sufletul meu un exercițiu de libertate. De semizbor. De festina lente. De ”las totul și mă duc”. De îndemânare și de încredere că poți să te descurci și cu puțin, că multele amănunte ale confortului zilnic sunt doar un viciu care ne otrăvește încet și ne îndepărtează de omul foarte fericit cu simplitatea lui.
Voi povesti în amănunt cum ne-au fost zilele de la Brașov la Cluj, drumurile, oamenii și locurile văzute. Cu aceleași îndemnuri și convingeri pe care le-am repetat de câte ori am avut ocazia. Nu îți trebuiesc nici abilități speciale să faci asta și nici antrenamente foarte îndelungate. Singura superputere pe care trebuie să o ai este să îți propui și să duci planul până la capăt. Asta chiar sună dificil, nu-i așa!?
Ziua 1 (vezi aici ruta pe Strava): Brașov – Cristian – Vulcan – Poiana Mărului
Distanță: 37.30 km; Timp pedalat: 2:51:48; Diferență de nivel: 256m; Viteză medie: 13 km/oră; Timp total: 4:35:57
După tura de anul trecut, în Moldova, am stabilit că vom face o tradiție din a hoinări prin România, pe două roți, căci avem extrem de multe locuri frumoase de văzut. Din fericire, ne-am și ținut de cuvânt! Planurile au început să se lege încă de anul trecut iar anul ăsta, în ianuarie, am stabilit perioada. Ca să ne putem planifica concediile din timp. Apoi… așteptare și antrenamente. (Unii s-au antrenat direct pe biclă, în primăvară. Eu am preferat și de data asta să încep antrenamentele cu pedalatul la sală. Ambele metode dau roade!) Uite că a venit și timpul, s-a apropiat de miez de mai iar numărătoarea inversă a început să se deruleze. Am rămas șase oameni pe lista celor care au confirmat participarea. Dintre care cinci din grupul de anul trecut plus Adina, deci nu am mai fost singura fată din echipă.
Ce m-a surprins și mi-a plăcut la noi a fost relaxarea. După experiența de anul trecut nu a mai fost cine știe ce agitație vizavi de bagaje și pregătiri. Știam deja ce avem de făcut și ce avem de luat la noi. Nici ploile care se anunțau nu ne-au speriat prea tare. Mai ales că zilele nu păreau să fie mai senine nici după terminarea plimbării noastre.
Ziua de start… sâmbătă, pe la 11:00, adunarea la Gara din Brașov. Florian venea de la București, noi ceilalți (Ana, Mihai, Chiri și Adina) eram deja în orașul de la poalele Tâmpei. Ne-am montat bagajele și… ne-am pus pe așteptat. Ploua mărunt, uneori mai rar, alteori mai apăsat, cât să nu ai chef să pornești la pedalat. Dar am hotărât ora de plecare: 12:00 fix. Ne-am pus geci și pelerine și am demarat ușurel, printre picături. Ploaia a mers și ea cu noi, dar numai câțiva kilometri. A zis că-i place la Brașov și că rămâne. Așa că noi ne-am văzut mai departe de drum fără ea, ajungând în scurt timp să dăm jos straturi de haine și să punem și-un strat de loțiune de soare.
Am cutreierat drumuri de tot felul, cu pietriș, cu asfalt, aglomerate, lejere, la deal, la vale. Priveliști frumoase, de primăvară, cu dans de nori și, în zare, crestele munților încă înzăpezite, lanuri verzi sau galbene, miros de proaspăt, de viață. Relaxare, detașare și drum lin prin satele românești unde timpul pare că are cu mult mai multă răbdare. A fost ziua scurtă, de încălzire, cu 38 de kilometri pedalați, cazare devreme, o bere și încă o bere, povești, amintiri, leneveală și gânduri la zilele care urmează. Seara târziu ni s-a alăturat și Silviu, a șasea piesă din puzzle.
Ziua 2: Poiana Mărului Șinca Nouă – Șinca Veche – Șercăița – Bucium – Recea – Săciori – Hurez – Făgăraș
Distanță: 62.92 km; Timp pedalat: 3:59:54; Diferență de nivel: 145m; Viteză medie: 15.5 km/oră; Timp total: 8:00:23
Ne-am trezit cu soare. Am zis: ce bine. Darrrr la ora 9:00, când am ieșit în curte, soarele ăla deja ardea. Ne-am dat seama că o să fie o zi cu loțiune protectoare din belșug. După micul-dejun și cafea ne-am pornit cu greu, târziu, încă leneși. Mare parte din drum ne-a fost coborâre sau drum drept. Am trecut prin localități puține, curate, liniștite. Atât de liniștite că ai fi zis că suntem într-un muzeu. Fiind duminică, miez de zi, oamenii se relaxau în casele lor, abia dacă vedeai picior de om pe stradă sau pe la poartă.
Primăvara este superbă. Peste tot domnește un strat verde, nici prea crud, nici ars de soare, în contrast cu picăturile de culoare ale florilor. Joc de nori și creste ale Făgărașilor ne-au însoțit multă vreme și astăzi, iar drumurile județene ne-au ținut departe de trafic și zgomot.
Bucăți de Românie care îți lasă loc să respiri, să te bucuri, să tragi aer adânc în piept, să simți miros de flori și de verdeață, să auzi cântec de păsări, să te bucuri de vântul care te lovește peste față, să îți simți fiecare mușchi, încordările, clipirile. Priviri multe întoarse către nori și senzația de superputere, se zbor liber, de aventură mai presus de cuvinte.
Undeva pe drum am dat de un indicator către moara de apă de la Ohaba. Moara a fost construită în 1873, iar la ora actuală este singura moară cu apă funcțională din Țara Făgărașului. Toate piesele ei sunt originale, nu au fost schimbate niciodată, iar moara funcționează zilnic, acționată de debitul de apă. Gazdele sunt foarte primitoare și chiar vă recomand să le treceți pragul dacă ajungeți prin zonă.
După ce am plecat de la moară ne-a lovit marea foame de la prânz. Singurul loc de pe hartă care părea să ne oferea de-ale gurii, în apropiere, a fost Casa Moga. O pensiune superbă, construită și administrată de niște oameni tare faini. Am mâncat bunătăți multe plus o plăcintă genială, cu urdă și mărar, am băut apă rece scoasă direct din fântână și ne-am relaxat în curtea pensiunii, așteptând să treacă orele de arșiță. Unii au și ațipit puțin la umbră. Nu dăm nume :)) Vă mulțumim încă o dată pentru ospitalitate, Casa Moga!
Ne-am continuat apoi drumul spre Făgăraș, urmând să dormim la cort într-un camping de la marginea orașului. Aveam să descoperim acolo încă un loc liniștit, parcă numai al nostru.
Ziua 3: Făgăraș – Șoarș – Văleni – Lovnic – Jibert – Dacia – Viscri – Bunești
Distanță: 54.17 km; Timp pedalat: 4:00:38; Diferență de nivel: 518m; Viteză medie: 13.5 km/oră; Timp total: 7:40:35
Prima noapte la cort a fost senzațională! Ne-au orăcăit broaștele continuu, cred că m-am trezit de vreo zece ori măcar. Dimineață, tot cu fundal sonor de broaște, plus cântec matinal de păsări, ne-am trezit înainte să ne sune deșteptătoarele. După masa de dimineață și cafele, ca de obicei, am strâns bagajele și ne-am pornit. Am oprit curând la un supermarket pentru aprovizionare, căci păstram mereu în bagaje ceva gustări plus câteva alimente neperisabile, de backup. Vremea… nici prea cald, nici frig, nici soare sau nici chiar nor. Numai bună pentru aruncat o ultimă privire către Făgărașii înzăpeziți și apoi, pe nepregătite, să începem o urcare luuungă, pe serpetine, cu diferență de nivel destul de mare. Iar soarele urca tot mai sus peste noi, tot mai arzător și mai neîndurător.
Drumul șerpia printre dealuri, invitând la explorare și relaxare. Mai ales că mașinile treceau foarte rar iar asfaltul tot era doar al nostru. Am întâlnit oameni puțini și prin locurile astea. Satele sunt micuțe, mai vezi câte un copil care se întoarce de la școală ori câte un vârstnic care stă la poartă, cântărind din priviri trecătorii.
După una dintre lungile urcări, căutând să ne motiveze, Mihai a rostit cuvântul cheie: înghețată. Așa că am gonit cu toții la vale, cu veselie și cu poftă. Am ajuns în Lovnic, un sătuc frumușel și curat. În centrul lui o femeie croșeta pe marginea drumului, la umbră. Ne-a alimentat cu apă rece și am stat la povești cu ea, apoi și cu cele câteva vecine adunate într-o clipă. Am aflat că nu au magazin în sat. Urma să vină o mașină care le aduce pâinea în fiecare zi. Dar ne invitau cu entuziasm și pe noi să așteptăm pâinea caldă. Imaginează-ți: să locuiești într-un loc fără magazin…
Am pornit în căutarea mofturilor către următoarea localitate, la Jibert. Acolo aveau magazine, dar fără înghețată. Ne-am mulțumit cu alte bunătățuri. Deja focusul era mutat pe cer și pe norii care se adunau deasupra noastră. Număram orele rămase până să ajungă la noi o mare furtună. Dar entuziasmul era încă la cote ridicate, căci ne îndreptam spre Viscri pe drumuri prietenoase, lejere.
La Viscri am căutat refugiu pentru ploaia care urma să se pornească, dar și loc unde să mâncăm ceva buuun. Am ajuns la Cafe-ul cu pâine bună, coaptă la cuptor cu lemne. Am savurat acolo niște cartofi senzaționali și cea mai bună și gigantică mămăligă cu brânză și smântână, plus ceva prăjitură cu mure, de casă.
Apoi gașca s-a apucat să se uite la GOT, ultimul episod, căci afară cam ploicea. Eu, spărgătoarea de petreceri, cea neinteresată de respectivul serial, i-am întrerept din vizionarea filmului, căci norii se adunaseră deasupra noastră și trebuia să pornim la vale, spre cazare, încă vreo 6 km măcar. Când să ieșim pe poartă am dat nas în nas cu Radu Păltineanu, care tocmai intra să facă un popas în același loc, și am schimbat câteva rapid câteva vorbe. Apoi hai la vale, cu viteza maximă, ca să nu ne ajungă ploile. Drumul era decopertat și închis circulației, deci doar cu pământ și unele porțiuni de noroi special pregătite pentru noi. Iar picăturile ni s-au alăturat curând, dându-ne ceva fiori. Ne prinde un duș zdravăn sau nu? Am gonit printre picăturile amenințătoare și reci. Iar în Bunești ne-am oprit, ne-am adăpostit și ne-am apucat de căutat cazare, pentru că vremea nu părea că o să ne lase să mergem mai departe de-atât. Am găsit un loc de poveste, care se afla la doar câțiva pași de noi: Bike Check Inn – Casa de oaspeți. Un loc cald și prietenos, amenajat cu mult bun gust, unde am primit, de la gazde, ceai de soc și bunătăți multe. Plus foc în sobă, o vizită la cai, povești și voie bună. Am întrebat dacă au și o chitară, s-ar fi potrivit tare bine în peisaj… Dar nu a fost cu noroc.
Ceva mai târziu, după ce gașca mea terminase de văzut episodul magic, a ajuns la aceeași pensiune și Radu cu prietena lui, cu care ne întâlniserăm mai devreme la Viscri. Au zis că ei nu au mai putut coborâ pe același drum care seja se transformase într-o mare de mocirlă. Deci am avut noroc și de data asta!
Ziua 4: Bunești – Cloașterf – Saschiz – Vânători – Cristuru Secuiesc – Goagiuu – Atid – Solocma – Coliba Verde
Distanță: 67.95 km; Timp pedalat: 4:39:33; Diferență de nivel: 426m; Viteză medie: 14.6 km/oră; Timp total: 8:43:05
După deșteptare și un mic-dejun copios am mai stat puțin la povești cu gazdele și cu Radu, am făcut poza de start și am luat-o din loc. Ne-am pregătit din start bagajele și ne-am îmbrăcat ca pentru o zi cu ploaie, căci eram siguri că nu o să ne ocolească. Pe drumul european pe care am pornit am primit primii stropi de ploaie, dar ne-am văzut de pedalat mai departe.
Undeva după Saschiz am decis să ieșim de pe DE și să intrăm pe un drum lăturalnic, paralel, pentru a mai scăpa de trafic. Cică. Era mai cu denivelări, mai cu bălți și noroi, dar era ok-ish. Până când suprafața cu pietriș a dispărut de tot și ne-am trezit în mijloc de nămoale. Cam prea târziu să mai zicem stop, să ne întoarcem. Deja toate roțile și frânele se încărcaseră cu noroi și se blocaseră. Până la urmă am reușit să evadăm din noroaie, prin direcția ”hai la deal, spre calea ferată, direct prin boscheți”, și apoi înapoi la DE, cu noroiul sărind de pe roți. La câțiva pași, pe stânga, o fostă benzinărie părăsită ne aștepta cu brațele deschise la ”spălătoria de bicle”. Adică niște bălți generoase unde ne-am putut curăța partea groasă a stratului de noroi proaspăt achiziționat.
Mai departe ne-au mai vizitat și soarele și câte o ploicică, dar vremea a fost numai bună de pedalat așa în general. Ne mai întrebam din când în când ce zi este, ce oră este, pe ce meleaguri suntem… căci atmosfera era de detașare maximă, de ”nu știu și nici nu-mi pasă”. Pe la prânz aveam pracurși cam jumătate din numărul de kilometri propuși pentru ziua respectivă. Ne-am oprit la cumpărături, apoi la masă și ne-am tot holbat la cer. Televizorul nostru, cu diagonală infinită, care ne vestea dacă mai plouă sau nu prea.
Satele Transilvaniei mi-au lăsat așa un sentiment de admirație. Mici, cochete, bogate în detalii, vopsite în culori vesele, îngrijite. Pe drumurile retrase pe unde am colindat nu am prea văzut gunoaie pe marginile drumurilor, nici pe malurile apelor. La fel cum nu am întâlnit nici baruri în fiecare centru de sat…
A fost o zi cu mai puține localități totuși, cu drumuri printre dealuri, precipitații, curcubeu, cer fain, porțiuni de gonit la vale și un frumos drum neasfaltat către Coliba Verde, locul nostru de destinație, unde se trăiește cu totul altfel.
Coliba Verde reprezintă practic viața unei familii cu trei copii, trăind în armonie cu natura, indiferent de anotimp. Un loc unde căldura soarelui este o resursă de neprețuit, iar poluarea este ținută cu mare grijă la distanță. O să vă las aici linkul unde să citiți despre acest proiect minunat și vă îl susțineți, să îl promovați și să mergeți în vizită pe acolo: http://colibaverde.ro/
Le mulțumim și acestor gazde minunate – Maria și Janos – pentru că ne-au primit cu brațele deschise și ne-au reamintit cât de simplu ar trebui să ne fie traiul. I-am întrebat și pe ei de-o chitară, ar fi mers seara, la foc, dar nu a fost nici aici cu noroc.
Ziua 5: Coliba Verde – Ghodari – Trei Sate – Sângerogiu de Pădure – Viforoasa – Fântânele – Călimănești – Bălăușeri – Coroisânmărtin- Suplac – Mica – Gănești Târnăveni – Botorca – Blăjel
Distanță: 77.59 km; Timp pedalat: 5:35:53; Diferență de nivel: 357m; Viteză medie: 13.9 km/oră; Timp total: 8:27:00
Ne-au trezit razele de soare peste cort. Și ne-am scos repejor hainele ude din bagaje, ca să le întindem pe o improvizație de sfori legate de biciclete. Dar imediat după ce le-am terminat noi de întins s-a ascuns și soarele înapoi în nori :)) Am mai admirat o vreme minunea din mijlocul naturii, cât ne-am strâns toate bagajele, am făcut tradiționala poză de grup și am încălecat pe bicle. Încă de la pornire am început cu vânt din față și am ținut-o așa toată ziua. 70 de km. Am avut priveliști verzi tot drumul, parfum de salcâm, pete roșii de mac. Am fost mai tăcuți și poate și ceva mai obosiți astăzi, dar am primit totuși recompensă câte o înghețată de la Silviu. Chiar te simți mai în formă după o înghețată bună!
Spre seară am oprit în Blăjel, locul stabilit pentru cazare. În plan ar fi fost să stăm și noaptea asta la cort, dar pentru că am ajuns destul de târziu, pentru că ne așteptam să plouă peste noapte și pentru că am găsit locuri de cazare am ales totuși camerele.
Ajunseserăm la Campingul Două Lumi din Blăjel cu planuri mari: să mâncăm, să bem bere… am întrebat și de chitară și, surpriză, am aflat că au una. Se anunța deja o seară de pomină. Numai că după duș abia am mai avut putere să stăm un pic la povești și să doar să gustăm din bere. De chitară n-a mai pomenit nimeni. Am preferat să ne cântăm rapid un ”nani nani” și probabil că am adormit fiecare în secunda în care am pus capul pe pernă. Oboseala se cam întrecea cu noi și ne-a depășit lejer.
Și aici, la Două Lumi, am avut ca gazde niște oameni tare simpatici și primitori. Pe Hans și Wilma, un cuplu de olandezi mutați de ani buni în România, care au amenajat un camping pentru corturi și rulote, având și locuri de cazare în camere. Îmi pare rău că nu am păstrat prezentarea pe care ne-au lăsat-o pe masă, cu o groază de facilități și recomandări, dar puteți afla destul de multe de pe ei în online.
Ziua 6: Blăjel – Boian – Cetatea de Baltă – Sântămărie – Jidvei – Biia – Ochișoarea – Lopadea Nouă – Ciumbrud – Aiud
Distanță: 64.72 km; Timp pedalat: 5:37:58; Diferență de nivel: 406m; Viteză medie: 11.5 km/oră; Timp total: 9:35:39
Ne trezim în zgomot de tiruri trecând pe șosea, cu gândul numai și numai la cafea. Constatăm încă o dată cât de frumos e în camping, cum am ratat și biblioteca și jocurile și chitara. Povestim puțin, facem o poză de grup și pornim. Încă o zi cu vânt din față care ne încetinește mult, chiar și pe coborâri, și ne face să ne mișcăm ca melcii pe urcări. Dar locurile rămân frumoase, avem de admirat biserici fortificat, pajiști cu flori multe, animale, drum liber și liniștit.
Parcurgem kilometru după kilometru cu vântul șuierându-ne pe la urechi. Deal, vale, iarăși deal, schimbări de direcție care poziționează vântul mai în lateral, de zici că te zboară de pe șosea. Te simți ca un zmeu purtat de vânt, dar nu e nimeni să te ancoreze. Primăvara este încă frumoasă, soarele nu arde, nu te duce cu gândul la caniculă. Grădinile abia se pregătesc să rodească, puii de găină ieșiți pe lângă garduri sunt încă mici. Străbatem sate ceva mai mari, ceva mai pline cu oameni. Salutăm, facem cu mâna, întrebăm. Localnicii sunt curioși meru să afle de unde venim, de unde suntem și încotro pedalăm. ”De la Brașov la Cluj”. Se miră, ne mirăm și noi!
După popasul de la prânz, la Jidvei (da, am băut și un vin aici), începem să ne depărtăm de asfalt. Luăm iarăși calea unor drumuri comunale, fără pic de asfalt, prin inima dealurilor. Numai niște stâne îndepărtate mai animă meleagurile alea de un verde fără margini. Mergem o bună bucată pe drum de pământ, cu mici porțiuni de bălți sau noroi. Florian reușește să bifeze aici prima pană din plimbarea noastră. Prima dintre noi toți, prima cu bicicleta lui cea nouă. Cât timp el și cu Mihai lucrează să repare pana, noi ceilalți facem poze.
Ne înconjoară nori negri, amenințători, așa că tot înaintăm încercând să fugim de ei. Ajungem la o urcare dificilă, pe drum săpat de ape. Și împingem la biciclete noastre încărcate cu bagaje mai bine de un kilometru, până în vârf de deal. Apoi ne este tot greu și la vale, căci drumul este la fel de prost și nu poți risca să mergi cu viteză.
Când ajungem din nou la asfalt suntem întâmpinați cu claxoane. Am uitat că nu mai avem tot drumul doar al nostru. Ne oprim să cumpărăm apă și dulciuri dar și să ne găsim loc de cazare în Aiud. Ăsta e farmecul când ai corturi și tot echipamentul de dormit la tine, că poți căuta cazare oriunde, oricând. Dacă nu găsești… ai mereu un backup. Găsim totuși o pensiune și pornim spre ea. Comandăm câte o bere din start, înainte să ne desfacem bagajele. Cred că asta a fost singura zi fără pic de ploaie din aventura noastră. Și este seara în care grupul începe să se micșoreze, Florian urmând să ia trenul spre București. Se simte oboseala și deja serile ni se scurtează drastic, ajungem rapid tare la somn.
Ziua 7: Aiud – Aiudul de Sus – Livezile – Izvoarele – Colțești – Rimetea – Burus – Surduc – Valea Agrișului – Livada – Petrești de Jos
Distanță: 65.15 km; Timp pedalat: 5:44:01; Diferență de nivel: 960m; Viteză medie: 11.4 km/oră; Timp total: 9:37:54
Rutina de dimineață: mâncare, pregătit bagaje, o cafea, încă o cafea. Pornim în direcții diferite, Silviu la stânga, noi la dreapta. De-aici încolo rămânem doar patru în tura de pedalat. Dar surpriza cea mare este că nu ne mai bate vântul din față. În scurt timp se adună norii în fața noastră și vedem o perdea de ploaie care se apropie amenințător. Oprim într-un sat, ne acoperim bagajele și luăm o gustare. Apoi continuăm la deal, prin Cheile Vălișoarei, pe șoseaua udă. E semn că am reușit să evităm o parte dintre nori. Cheile sunt frumoase tare, par numai bune de vizitat la pas, cu altă ocazie, iar în partea cealaltă avem o vedere splendidă către Piatra Secuilor.
Mergem să pozăm de departe Cetatea Trascăului, apoi facem o scurtă vizită la Conacul Secuiesc din Colțești și pedalăm mai departe spre Rimetea unde oprim și pentru prânz. Un loc turistic încă nu foarte animat, drăguț, cu arhitectură deosebită. După ce plecăm de aici oprim pe un pod, la o bucată de semnal, ca să căutăm iarăși cazare pentru noaptea următoare.
Pornim pe un drum județean plin de gropi, ieșim apoi pe unul județean, proaspăt asfaltat, care șerpuiește printe deluari și păduri. Dar paradisul se sfârșește atunci când direcția noastră se mută brusc la dreapta, în susul unui pârâu ”de ciocolată” (a se citi maroniu și învolburat). Drumul urcă printre dealuri și e tot mai cald aici, nu mai e nici urmă de adiere de vânt. Dăm de un cătun, Livada. Un domn o întreabă de după gard pe Adina încotro mergem și își face cruce când aude. O avertizează că nu avem cum să ajungem în celălalt sat, pentru că sunt câțiva kilometri de drum de pământ peste care a plouat mult, în fiecare zi. Dar noi trebuia să ajungem, căci pe-acolo trecea drumul cel mai scurt spre destinația noastră.
Pe drum curg șuvoaie, mergem cu roțile prin apă… echilibristică și valuri, pleoșc în apă, până la glezne! Omul avea dreptate, drumul este tot un noroi. Împingem bicicletele la deal, direct prin iarbă. Ne apropiem de o stână și ne grupăm de teama câinilor. Care câini? Ce teamă? Ce stână? Cea mai ciudată din câte am întâlnit! În mijlocul ei nu mirosea a oaie, ci plutea un puternic parfum de cimbrișor. Erau pe-acolo doar doi câini mici care nici nu s-au sinchisit să ne latre. Iar locul tot semăna a colț de Rai.
Când am terminat de împins la deal și a urmat valea… noroiul a început să fie și el mai lichid. Iar tufișurile mai mari și mai nasoale. Ne-am zgâriat, ne-am udat, ne-am umplut biclele de noroi, dar am ajuns până la urmă din nou la asfalt. Și cum să descriu mai bine senzația de atunci? Când te duci la vale cu 40 km/oră, fără să fie nevoie să pedalezi. Ci dimpotrivă, să frânezi. Pentru că ți se lipște de ochelari noroiul care îți sare de pe roată pe toată fața. Pentru că este deja pe înserate și aerul rece îți trece prin încălțările ude și prin bluza prea subțire pentru ora aia. Te-ncearcă și niște muci și totuși îți vine să râzi. Cum să te bagi mă prin mocirla aia?
Mergem spre cazarea noastră, Pensiunea Laura. Ne întâlnim cu un alt biciclist, din localitate, care ne povestește câte ceva de-ale locului și ne conduce până la destinație. Doamna de la recepție nu pare să fie chiar îngrozită când ne vede așa de plini de noroi, doar ne cheamă repede să comandăm mâncare înainte să se închidă bucătăria. E deja 9 seara, așa târziu n-am mai ajuns. Mmmm, niște paste buuune, bere rece, duș fierbinte, somn profund!
Ziua 8: Petreștii de Jos – Crăești – Ciurila – Sălicea – Cluj
Distanță: 36.80 km; Timp pedalat: 3:13:34; Diferență de nivel: 414m; Viteză medie: 11.4 km/oră; Timp total: 5:51:04
Din camera noastră, a fetelor, avem vedere spre Cheile Turzii. Ne trezim cu soare dar bine că nu ne-am grăbit să punem stratul de protecție. Până să plecăm noi se pregătește deja de ploaie. Chiri are pană, o rezolvă înainte de plecare. Ne mai picură din când în când și iarăși avem vânt din față. Clujul ăsta chiar nu ne vrea!
După ceva timp de pedalat oprim într-un sat, să cumpărăm câte o gustare. A se citit încurajare. Fix lângă magazin, un tip își spăla mașina de teren cu o mașinărie cu presiune. Adina îl întreabă, mai în glumă, mai în serios, dacă nu ne putem spăla și noi bicicletele. Și uie așa plecăm de acolo curați, ca noi, gratis.
Fix înainte de intrarea în Cluj prindem o porțiune zdravănă de coborâre super mega ultra mișto, prin pădure, unde gonim ca nebunii. Se termină vitezele, sare apa de pe roată direct pe față, dar este o senzație de neprețuit. Umblăm prin oraș până în zona centrală, unde facem ultima poză de grup și căutăm un loc potrivit pentru ”masa festivă”, ultima împreună din tura asta. Luăm și desert, câte o porție zdravănă de papanași de fiecare. Pentru că merităm!
După ce o conducem pe Adina acasă desfacem bagajele, urcăm biclele pe mașină și plecăm doar trei înapoi către casă, la Brașov. Spunem vreo două glume, mai povestim câte ceva și – în câteva minute – suntem iarăși la Petreștii de Jos, de unde plecaserăm dimineață. Adică de unde am pedalat câteva ore până la Cluj :)))
La final, după toată istoria asta povestită doar pe bucăți până acum, pot să închei cu concluzia generală a grupului: că e prea puțin să facem ture din astea o singură dată pe an! Hai, încotro?
Fotografiile sunt de la mine, Mihai, Kiri, Adina, Florian și Silviu. Mai multe găsești în albumul de pe facebook
7 thoughts on “De la Brașov la Cluj pe două roți. 8 zile de pedalat prin Transilvania”