Păşesc şoptit în sufletul meu şi-mi pun palmele peste ochi să nu-mi aud disperarea. E o ceaţă azurie acolo, brăzdată de nori sângerii încovoiaţi în semne de întrebare. Nici nu-mi mai dau seama dacă se-nlănţuie într-un şirag al îndoilelii ori dacă dăinuie fiecare în propria-i nesiguranţă. Dacă mă-ntrebi pe nepregătite ce mai fac nici n-am să-ţi răspund. Pentru că nu am ce. E un amestec de nerostit între aşteptare, tânguire, nădejde, rutină, exasperare, zbucium, resemnare…
Răbdarea mea se numără pe degetele de la mâini. O iau de la capăt în fiecare dimineaţă, dar se sfârşeşte inevitabil pe la ora ceaiului şi-atunci rămân cu palmele răsfirate, privind în gol. Cerşesc atenţie, afecţiune şi uneori câte-o îmbrăţişare. Mi se scurge pe faţă – ştiu bine – câte-o privire uşor galeşă, timidă, temătoare. Rămâne încleştată pe obrajii care nici gropiţe nu mai pot săpa de o vreme, peste care s-au aşternut straturi straturi de sclipiri deşarte.
Câte o dată pe zi mi se întâmplă să visez şi-atunci îmi doresc… dar nu pot spune, că nu se mai împlineşte…
Descoperă mai multe la între noi fie vorba
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Cu mare drag :*
Eu ma bucur ca-ti pot vedea gropitele ori de cate ori zice Ana mica vreuna de-aia de-a ei.
Iti doresc sa ti se implineasca.
Si chiar cred ca intr-o zi asa va fi.
Te pup si-ti multumesc ca esti acolo pentru mine mereu.
E bine ca nu uiti sa visezi zilnic.Unii nu o mai fac,sau viseaza cai verzi pe pereti.
Daca tot mai ai acuarele (eu nu mai am 😛 )trage o dunga lata cu galben peste nelinistile tale.
As vrea sa-ti vad gropitele din obraji 🙂
Hehe..imi place culoarea , desi recunosc ca sunt cam lenes . Totusi asta nu m-a oprit sa-mi cumpar ..mici cadouri ..culori ..pensule..creioane tip aquarela .Am pana si o placa de la o masa laciuta ( asta ptr un viitor sevalet pliabil ) .Am indraznit sama inscriu si la un curs de desen ..da’ pana la urma am realizat ca ceea ce cautam..pe langa ghidarea unei maini pricepute si rabdatoare ..era si comunicarea . Totusi acele 4-5 luni au meritat . Sa ma fi vazut cu blocu’ sub brat si cu ochiu’ la ceas : ” e fara 10 ..sper sa nu intarzii..off…mama lor de semafoare…calc-o nene , sa ajung acolo cat sunt tanar si in viata ” ! . Si ce emotii ..cand am dat proba de desen 🙂
cred că toţi am avut acuarele dintr-alea la şcoală (toţi din generaţia noastră …că suntem apropiaţi ca vârstă)
Din acuarelele astea reiese cam care sunt culorile mele preferate. Şi totuşi nu înţeleg ce-am făcut cu atâta galben, căci o consider culoarea geloziei şi sunt anti… Dar cred că am pictat muuuuult soare cu ea 🙂
P.S: Am avut si eu acuarele la fel cand eram in scoala generala. Ce vremuri… :-<
Exact! Calea cea mai sigura catre nereusita, e sa-ti faci publica dorinta. Mi se intampla de fiecare data 🙂