Să-mi scuzaţi tonul direct şi răstit. Din experienţă mă simt nevoită să exclam şi să subliniez că nu e o glumă. Că Muzeul chiar are nevoie de obiecte vechi. Şi, culmea, chiar ştie ce să facă cu ele! Că între denumirea pretenţioasă de „antichitate” şi cea de „vechitură” este o distanţă. Însă, oricum le-aţi spune, dacă aveţi lucruri mai vechi de zece ani – măcar – aţi putea întreba în stânga şi în dreapta înainte să le aruncaţi. Aiurea.
Pe afişul campaniei “Donaţi trecutul pentru viitor!” scrie clar cam care sunt obiectele vizate. Cui trebuie să vă adresaţi. Şi ce primiţi drept recompensă. Dacă aveţi nevoie de una… Iar dacă v-o fi ruşine să sunaţi şi să spuneţi că aveţi acasă nişte lucruri de care vreţi să scăpaţi… nu e problemă. Trimiteţi un mail, un mesaj, ceva… şi vă spun eu exact cu cine trebuie să vorbiţi. Fără „dumneavoastră”, dacă de asta vă e jenă.
Realitatea e simplă: sunt oameni care iubesc vechiturile şi oameni care nu. Asta vi-o zice una care a fost în ambele tabere. Şi care plânge de câţiva ani pe la uşi după un televizor vechi. În schimbul ăluia pe care l-a aruncat la gunoi.
Sunt oameni care ştiu bine valoarea obiectelor vechi, dar nu au timp şi nici dispoziţie să le valorifice. Sunt alţii care moştenesc lucruri superbe, însă mult prea învechite pentru gustul lor. Şi sunt mulţi oameni care au păstrat o viaţă mici comori pe care ar prefera să le lase în grijă unui muzeu. Oricum ar fi, profitaţi de şansa asta de a lăsa o părticică mică din istoria noastră istoriei altora. Muzeului de Istorie.
