Du-mă acasă măi… Transurb // Jurnal de călătorie forţată

Prima săptămână de condamnare a gălăţenilor la autobuz pe viaţă s-a încheiat ieri. Au fost zile în care am exclamat bucuroasă că e foarte bine aşa. Şi zile în care am înjurat straşnic, reamintindu-mi de ce am renunţat cu toţii la Transurb, în favoarea maxi-taxiurilor.

În momentele mele de optimism şi toleranţă maximă îmi spun că unicul operator de transport în comun are foarte multe probleme de pus la punct şi că ar trebui să mai avem răbdare cu el. Şi, totuşi, realizez limpede că îşi rezolvă lipsurile din mers, pe spinarea noastră, a tuturor. Ce pregătiri şi-a făcut în ultimele luni, când ştia sigur că o să vină „la putere”? Cred că şi-a cumpărat ceva autobuze SH şi… cam atât. Cine verifică eficienţa sistemului actual şi îşi ia notiţe ca să-l perfecţioneze? Aş pune pariu că nimeni!

Dincolo de porţia suplimentară de oxigen şi de aspectul mai îngrijit al oraşului, care au venit la pachet cu această schimbare forţată, Transurb Galaţi şi-a păstrat vechile năravuri din pricina cărora şi-a pierdut clienţii anterior. Le enumăr pe cele care mă sâcâie cel mai tare acum:

– Cele mai multe autobuze au traseul scris doar pe parbriz. Nu şi pe lateral şi pe spate. Ai şansa să îţi plece de sub nas cel care merge în direcţia dorită. Dacă nu foloseşti clasicul strigăt de disperare: ce traseu e ăstaaa!?

– În autobuzele noi ai nevoie de un tub de oxigen. Nu, n-o să pomenesc de nespălaţi, de prea parfumaţi sau de alte surse care testează simţul olfactiv. Câtă vreme a fost cald afară, şi aerisirile din tavan erau larg deschise, a fost cât de cât ok. Dar pe timp de ploaie intri în autobuz ca într-o cameră de gazare cu miros înţepător de eşapament. Chiar dacă te lasă babele să deschizi ferestre, e tot degeaba. Sunt poziţionate pe o singur parte a autobuzului şi aerul nu se ventilează deloc. Cum o să fie la vară oare?

– Programul de circulaţie este printat pe coli A4 şi lipit pe geamurile ghişeelor de bilete, într-un puzzle cumplit din care trebuie să-ţi extragi piesa norocoasă. Asta doar în staţiile mari. În celelalte… întrebi în jur sau aştepţi cu multă răbdare.

– Orele de pe program sunt cele la care pleacă autobuzul de la capăt!! De exemplu, eu aştept în Mazepa un autobuz care pleacă la 17:57 de la Parc CFR. De unde naiba să ştiu cât face pe drum, dacă l-am pierdut, dacă iau altul, dacă mai am de aşteptat mult în ploaie?

– În aceeaşi oală intră şi stilul de a conduce al şoferilor. Pentru că nu au un orar categoric de care să se ţină, marcat pe staţii şi secunde, mulţi şoferi gonesc până la capăt, ca să aibă timp de o ţigară şi-o cafea. Nu zic asta din poveşti. Este motivul pentru care am renunţat la autobuz acum câţiva ani, după ce un şofer mi-a zis că se grăbeşte la capăt ca să fumeze…

– Şi cred că tot în aceeaşi serie… Aşteptând în staţie autobuzul meu, am văzut un 102, un 105 şi un alt 102 venind consecutiv, înghesuindu-se în staţie. Alo, Transurb, cine gândeşte schema asta şi cine o verifică? Voi călătoriţi cu atobuzul sau nu prea!?

Da, recunosc, eu sunt norocoasa care are dimineaţa autobuzul ideal care să o ducă la birou. Mi-am făcut abonament, ca să nu mai găsesc bilete mototolite prin toate buzunarele. Şi am folosit chiar şi wireless-ul oferit bonus.

Dar în săptămâna asta de noi începuturi ale transportului în comun am avut şi multe neplăceri. Am călătorit cu autobuze arhipline sau îndelung aşteptate, am coborât în staţie greşită şi fără vreun nume inscripţionat pe panou, ori mi-am dat seama că trebuie să-mi rezerv până la câteva ore pe săptămână pentru aşteptat, dacă am mai multe drumuri de făcut.

Ce aşteptări am eu de la Transurb? Aş vrea să pot fi turist în oraşul meu, să mă pot deplasa dintr-un loc în altul doar cu indicaţiile afişate în staţii. Fără să dureze o veşnicie.

Tu ce aşteptări ai?

P.S.: Dacă ai o părere pe care vrei să o transmiţi Transurb-ului, nu te gândi să foloseşti chestionarul de pe site-ul lor, denumit în glumă „părerea ta contează”. Cred că e vechi de pe vremea tramvaielor cu burduf!

One Reply to “Du-mă acasă măi… Transurb // Jurnal de călătorie forţată”

  1. […] Citeşte şi Du-mă acasă măi… Transurb // Jurnal de călătorie forţată […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.