Garanția pentru sticle e doar o glumă proastă, de 50 de bani

Toată presa a vuit de marea știre: vom plăti câte 50 de bani garanție pentru sticle și borcane! Dacă ar fi citit noile reglementări și-ar fi dat seama că, de fapt, nu este decât încă o gafă legislativă, fără contur și fără norme de aplicare. Un text vag, care face referire la ambalaje și la garanție, care îi lasă totuși pe producători să facă ce vor ei până în 2020. Măcar.

Să despicăm returnarea și garanția în patru, cu răbdare și cu mirare!

De fapt, toată tevatura pe seama sticlelor și a borcanelor a fost în zadar. Modificările legislative fac referire strict la ”ambalajele reutilizabile”. Care anume sunt ele, reutilizabilele? Citez din legea Legea nr. 249/2015: ambalaj reutilizabil – ambalaj refolosit pentru același scop, a cărui returnare de către consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziționare sau altfel.

Ca un militant pentru protecția mediului, recilare și refolosire ce sunt am sărit de bucurie când am aflat că mai există speranțe de viață pentru sticlele mele de bere, pe care le aud făcându-se zob atunci când le arunc în containere pentru reciclare sticle. Dar mai apoi, citind, studiind și discutând, am realizat că semnele de întrebare rămân și după descifrarea reutilizabilelor. Și de unde știm care sunt și care nu sunt? Nimic mai simplu: ne uităm pe etichetă. Citez iarăși din legea mai sus menționată: Operatorii economici care produc produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligați să marcheze sau să înscrie pe ambalaj ori pe etichetă sintagma „ambalaj reutilizabil”.

Eticheta, bat-o vina!

Așadar, după fatidica dată de 31 martie, pe rafturile magazinelor se vor găsi ambalaje reutilizabile doar dacă producătorul ar vrea să menționeze asta pe etichetă. Păi, de ce ar vrea? Că poate el îl consideră nereutilizabil… Sau poate că până legea nu îl obligă cu adevărat, nici nu ar avea motive să își pună singur bețe în roate. Pentru că dacă Berea X scrie pe etichetă că are ambalaj reutilizabil, în percepția consumatorului el va fi cel care va plăti la casă cu 50 de bani mai mult, garanție pentru sticle. În calculele lui suma se adaugă automat prețului la bere. Pentru că procentul celor care vor reveni cu siclele pentru a-și recupera banii va fi unul destul de mic. Iar atunci, ca producător, riști ca berea ta să nu mai fie cumpărată. Asta dacă legea nu îi obligă efectiv și pe toți ceillați producători să reutilizeze sticlele din același moment zero. Ca să nu mai zic că toată povestea asta nu se aplică produselor din import, așa că problema ar rămâne valabilă și în situația în care toți producătorii naționali ar folosi sintagma de ”ambalaj reutilizabil”.

Rămâne totuși nedumerirea: de ce a au apărut modificările legislative, dacă sunt fără cap și fără coadă? Răspunsul vine din direcția UE, entitatea care obligă România să pună garanție pe sticle din cauză că este foarte în urmă la capitolul colectării selective și riscă amenzi de sute de mii de euro. Deci legea a fost actualizată cumva cât să mai miște țara noastră cu un vârf de ac mai aproape de un sistem bine pus la punct de colectare. În fapt, doar o altă amânare de a aplica legi stricte privind reciclarea și reutilizarea, ca în statele civilizate pe care le invidiem cu atâta poftă.

Când vom plăti, totuși, cei 50 de bani garanție?

Tot din cauza Uniunii Europene țara noastră este obligată, până la data de 1 ianuarie 2021, se stabilească un sistem de garanţie-returnare care să se aplice pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel. Astfel, toți operatorii economici care introduc pe piaţa naţională produse ambalate sunt obligaţi să aibă, începând cu data de 1 ianuarie 2020, un procentaj mediu anual al ambalajelor reutilizabile din ambalajele utilizate la introducerea pe piaţă a produselor lor de cel puţin 5%, dar nu mai puţin decât procentajul mediu realizat în perioada 2018-2019 şi să crească acest procentaj cu 5%, anual, până în anul 2025 inclusiv. Sau, pe scurt, ”când o zbura porcu’”!

Am întâlnit zilele astea titluri menite să intrige și să aducă vizualizări. ”România, ca pe vremea lui Ceaușescu” sau ”O nouă taxă de la Guvern”. Din păcate ambele mint. România nu va mai fi (niciodată) multă vreme ca pe vremea răposatului în ceea ce privește reciclarea. Iar taxa, deși adoptată de Guvern, vine doar în urma constrângerilor europene; mai-marii noștri nu s-ar gândi vreo clipă la mediu și la colectare. Dar cert este că ne aflăm pe ultimul loc la reciclare în Europa, aruncând 99% din deșeuri la groapa de gunoi, în vreme ce țările cu adevărat civilizate, cum sunt Germania sau Olanda, aruncă doar 1% din deșeuri la gropile de gunoi. Observați vreo mică mititică diferență?

Te întrebi de ce m-aș fi bucurat să plătesc garanție pe sticle?

Pentru eu le colectez oricum, nu mă lasă inima să le arunc la gunoi, căci sticla nu se descompune niciodată. Le pun în rucsac și traversez Brașovul cu ele până la singurul container pentru sticle pe care l-am găsit în oraș. Sau le pun în mașină și le arunc la Galați, acolo unde colectarea selectivă este cu câțiva pași mai înainte. Așa că, este evident, aș fi zis un mare DA pentru a plăti garanție la sticle și a le duce înapoi la magazinele de unde le-am cumpărat, având și satisfacția că vor fi doar curățate și refolosite, fără a mai fi topite și a mai emite inutil CO2 în atmosferă.

Curioasă cum sunt… m-am dus la supermarket și am citit toate etichetele ambalajelor din sticlă. Bine, nu le-am citit cap-coadă. Doar le-am scanat rapid, identificând zona care ar putea face referire la reciclare, reutilizare sau ce-o mai fi. Tot a durat mult. La borcanele de tot felul și la sticle de băuturi alcoolice nu scria nimic specific, am găsit doar semnul de recilare. La apa în ambalaj din sticlă nu scria nici acolo. La bere îmi erau marile speranțe și am găsit trei modele câștigătoare: Bergenbier la 330ml, Holsten la 500ml și Beck’s la 750 ml. Pe toate trei scria ”ambalaj nereutilizabil”, ca să răspundă cât mai limpede la întrebarea ”o fi, n-o fi?”.

Uite sticla, nu e sticla…

Să mai revenim puțin la titlurile din presă, care anunțau că de la 31 martie 2019 vom plăti garanție pentru ambalajele din sticlă. Am răsfoit zeci de asemenea știri, însă aproape niciun jurnalist nu s-a dus mai departe, să afle dacă comercializează cineva produse în asemenea ambalaje returnabile, dacă magazinele au implementat un sistem de taxare pe bonul fiscal și de returnare a respectivilor bani, dacă există spații de depozitare potrivite pentru ambalajele goale și – realist vorbind – murdare care se vor întoarce de la consumatori. Dacă a fost pusă la punct vreo normă de aplicare care să le forțeze mâna producătorilor să își marcheze ambalajele ca fiind refolosibile și să intre în hora asta a sticlelor care se întorc goale la ei.

Singurul articol pe care l-am găsit util și informat este ”Guvernul și-a bătut joc de legea reciclării ambalajelor de sticlă” din Piața Presei care face referire la toate entitățile implicate în acest circuit, la sistemul de returnare existent deja în Horeca și la marele paradox al sticlelor: un producător poate declara sticlele livrate unui restaurant ca fiind reutilizabile și poate declara un ambalaj similar, livrat unui supermarket, ca fiind nereutilizabil.

Concluzie? Nu am și nici nu caut. Vom plăti totuși garanția pentru sticle? Nu știu, dar vă rog să-mi dați de veste atunci când veți găsi ambalajul câștigător, care vă va aduce drept premiu prima taxă de 50 de bani. Aș pune pariu că n-o să se întâmple în 2019, aș pune pariu pe-o ladă de bere…