Când viaţa îţi este o nemărginită înlănţuire de oameni. Despre care ştie fiinţa ta toată, pentru care ficatul tău trage ponoasele. Când ţi se întâlnesc – în visuri – toate rudele, vecinii şi colegii. Când memoria numelor dă deja eroare la multiplu de Cristina, Elena, Ciprian şi Mirela. Când asociezi indivizi şi obiecte/activităţi în dulcele spirit al sunatului prietenului potrivit la momentul potrivit. E mereu la îndemână un om-IT, care te salvează de toate problemele legate de tehnologie. Ştii totdeauna omul-bere alături de care orice şuetă e mai faină. Ai o suită întreagă de oameni-desprecareseparecănuaucreier pe care te străduieşti să-i ocoleşti. Aproape de inimă ţi se furişează mereu un suflet-pereche şi câteva altele îngemănate. Sunt oamenii-role, şi cei cu tenisul, şi cei cu filmele, cei cu folkul, şi cei cu muntele, cei cu teatrul, şi cei cu cărţile – de citit sau de joc. E omul-guru. Omul-Om. Puiul-de-om. Omul cu care faci oameni de zăpadă. Omul de omenie. Şi neomul pe care l-ai trimite cu drag în alt univers. Ai cunoscut oameni potriviţi, în locuri potrivite. Şi viceversa, din cei care şed ca nuca-n perete. Ţi-ai bifat cu zâmbete largi ori încruntări profunde, cu orice strângere nouă de mână. Te-ai privit în oglindă şi te-ai înrolat teoretic în tabăra adversă, ca să simţi mai bine pe cine (dis)consideri. Oameni-nume-sentimente-lecţii pe care ţi le însuşeşti ca şi când nicio întâlnire nu este întâmplătoare. Nu există om care să treacă prin viaţa ta degeaba. Mai devreme, sau mai târziu.
