Va veni curând ziua în care n-o să mai miroasă a fum de ţigară. Nici pe scara blocului, nici în mijloacele de transport, nici măcar în cafenele şi pub-uri. Şi jur că n-o să-mi pară rău vreo secundă!
De ce? Pentru că permanentul meu protest antifumat nu este atât despre tutun cât despre nesimţirea fumătorilor. Despre oameni cărora li s-a înceţoşat creierul odată ce-au învaţat să tragă din ţigară. Cărora nu le-ar trece vreo clipă prin minte să ceară permisiunea pentru a fuma. Ori să se abţină!
Din punctul meu de vedere, inscripţionarea pachetelor de ţigări cu avertismente legate de sănătate a fost fix degeaba. Pentru că orice fumător îşi asumă senin distrugerea popriei sănătăţi. Ceea ce ar trebui să scrie pe pachet sunt lucrurile pe care nu le întreabă/ caută/ vrea să ştie vreun fumător:
– În prezenţa celor care nu fumează este politicos să ceri permisiunea pentru a-ţi aprinde o ţigară. Dar în prezenţa copiilor, a vârstnicilor sau a oamenilor bolnavi ai putea mai degrabă să uiţi că ai ţigări!
– Nu îţi aprinzi o ţigară până când oamenii cu care eşti la masă nu termină de mâncat! Dar ce faci dacă cei de la masa de alături încă mai mănâncă!? Păi… nu îţi pasă! Că deja ai aşteptat prea mult…
– Dacă cineva din grupul în care te afli îţi cere să nu mai fumezi, o să îi repecţi dorinţa şi sinceritatea. Apoi o să te asiguri că n-o să vă mai vedeţi vreodată…
– Cuvintele “hol”, “staţie”, “gară”, “scară”, “plajă”, “toaletă” sau “parc” nu sunt prin definiţie locuri pentru fumat. Chiar dacă eşti plictisit şi urlă viciul în tine. Chiar şi dacă îi vezi pe alţii făcând asta.
– Nu uita să îţi ştergi urmele! Ca un criminal în serie!! Nu mai arunca la întâmplare bucăţi de plastic şi de hârtie atunci când îţi desfaci pachetul. Nu mai arunca mucuri de ţigară pe jos, pe fereastră, în iarbă, în apă… nicăieri!!! Şi nu lăsa scrumiere (improvizate) pline/murdare decât dacă plăteşti pe cineva să cureţe după tine.
– Chiar dacă eşti fumător la tine acasă ori în propria-ţi maşină, atunci când apare un nefumător în viaţa ta e bine să îl goneşti altfel decât aprinzându-ţi o ţigară. Pentru că asta denotă muuultă nesimţire. Şi n-ai vrea să faci o aşa impresie, nu?
– Încearcă să observi şi să respecţi semnele care indică “fumatul oprit”. Chiar dacă sunt mai şterse sau pe jumătate rupte. Şi încearcă, mai presus de toate, să le delimitezi bine graniţele. Dacă te duci într-un colţ de unde nu le mai vezi ca să îţi aprinzi o ţigară…
Şi aş putea să mai înghit în sec încă de vreo două ori şi să aştept ca puterea legii să mă scape de mirosul ăsta pe care nu l-am suferit nicicând. Însă mi-aş dori ca toţi fumătorii şi nefumătorii laolaltă să priceapă că e vina noastră, a tuturor, pentru că vom reinstaura aerul curat cu bâta. A celor dintâi pentru că au abuzat oriunde, oricum, oricând. Şi a celor din urmă pentru că le-au permis să facă asta, fără să îşi ceară dreptul la a respira curat.
Am scris mai demult Quit… ing-ul şi despre cum îmi duhnesc hainele şi părul de câte ori îndrăznesc să ies în vreun restaurant/ pub/ cafenea. Am mai scris Băga-mi-aş plămânii în fumul tău de ţigară şi m-am certat cu şoferi, cu pietoni, cu prieteni şi cu străini pe tema (ne)fumatului. Am înjurat şi am cerut mereu dreptul de a mă întoarce acasă cu acelaşi parfum cu care am plecat. Şi nu, nu mă amăgesc cu gândul că legea asta va deschide uşile vreunui rai…
Tu chiar crezi că în 2016 va mirosi mai frumos în România?
Eu sunt singura fumatoare (dintre cei pe care ii cunosc) pro legea antifumat. Nu mi-am zis parerea si-am evitat subiectul pentru ca argumentele sunt aceleasi de fiecare data si de fiecare parte si se exagereaza mult. Am vazut cum e sa nu se fumeze in restaurante si sa iesi pe terasa la o tigara (la -2 grade), am vazut cum e sa nu se fumeze la concert rock si am vazut cum e si cand se fumeaza muuult tare intr-o incapere. Inteleg nemultumirea fumatorilor dar nu inteleg vehementa si inversunarea in a cauta argumente aiurea si a refuza sa vada de ce parte e discriminarea. 🙁
Dar in poza asta arat misto fumand! 😀
Liz, povestea este fără sfârşit, indiferent de lege. Îmi asum faptul că sunt uneori absurdă sau exagerată. Dar am încercat să înţeleg fumătorii şi am încercat să le respect uneori libertatea asta… din cauza patimii cu care trag din ţigară sau a majorităţii lor covârşitoare. Şi chiar n-am vrut să mai scriu iarăşi despre fumat, dar mă roade rău de tot. Ieri, la o pomenire într-un restaurant unde erau adunaţi 30 de nefumători, al 31-lea venit s-a trezit să fumeze. Ieri nu m-am dus la un concert pentru că deja tuşesc şi fumul de acolo… Desigur, există şi fumători educaţi, care ştiu să-şi strunească viciul. Dar sunt atât de rari!
În altă ordine de idei, am ales poza doar din motivul ăsta, pentru că e mişto 🙂