Mă calc pe nervi cu oamenii. Revolt, tachinez, contrazic, ofensez. Online. Zbier, trântesc şi spurc. Offline. Provoc antipatii pitite şi schimburi de replici acide. Înjur în neant şi-mi văd mai departe de grijile care mă cotrobăie zi de zi. Eu. Se pare că alţii nu.
Văd inşi care suferă grav după o dispută. Incapabili să treacă peste pragurile opiniilor sau ale convingerilor diferite. Specimene care te privesc cu duşmănie, în colţ de ochi. Carevasăzică bolnavi de orgoliu.
Sunt stupefiată de uşurinţa cu care unii se prefac a uita fapte. Promisiuni încălcate. Obiecte împrumutate. Bani. Lucruri stricate. Schimburi păguboase. Înşelătorii. Dar când vine vorba de dispute şi vanităţi au memoria veşnic reîmprospătată.
N-a trecut o saptamana de cand i-am spus ”pa pa” unui astfel de om. Pana la urma, dupa ce am gresit de mii de ori ajutandu-l, am gresit, final, lasandu-l sa plece. Evident, e suparat, am facut greseala capitala. Pe cine o sa se mai supere el de acum inainte?
Altă persoană. Care va încasa şi din urmă, din “neplăcerile” create de tine 😀 E un cerc vicios până la urmă
concediu. mare. indragosteste-te.
deci: munte. munte. munte. 🙂
și mai bine 🙂