între noi fie vorba

blog din întâmplări și păreri răzlețe

Primăvara se numără voluntarii. Te punem la socoteală și pe tine?

Avem fiecare dintre noi superputerea de a schimba lucruri, de a aduce bucurie, de a realiza planuri, de a construi de la zero, de a ne simți parte din ceva cu mult mai mare decât noi. Iar acel ceva care ne aduce o satisfacție imensă nu sunt banii ori promovarea la job ori o vacanță de vis. Este voluntariatul, contrubuiția benevolă și neplătită, timpul dăruit cu tot dragul unor proiecte și ONG-uri care ne ajută să credem într-o lume mai bună. Prin puterea și contribuția noastră, a tuturor.

În urmă cu ceva ani îmi doream foarte mult să dăruiesc o parte din timpul meu liber. Aveam mult pe atunci şi simţeam nevoia de a-l oferi altcuiva care chiar ar fi avut nevoie de el. Nu pot zice că am reuşit imediat, pentru că durează uneori până reușești să îți potrivești rotițele cu cele ale unui alt angrenaj, al unei organizații sau al unui proiect. Însă am ajuns până la urmă să nu îmi mai doresc în van şi să fiu destul de des în mijlocul lucrurilor care se întâmplă. Aşadar, articolul ăsta este despre ce, unde şi cum ai putea face pentru alţii. Dar mai ales pentru tine.

Ce înseamnă să fii voluntar?

Este clar că n-o să pot formula vreo definiţie care să mulţumească pe toată lumea. Sau care să explice tehnic. Dacă mă întrebi pe mine, aş zice că înseamnă bucurie. Surpriza imensă de a descoperi oameni şi ONG-uri care au realizări importante, pe seama unor lucruri mici, bine puse cap la cap. Satisfacţia că timpul, energia, ideile sau îndemânarea ta folosesc la un moment dat, într-un mod mai firesc sau mai important decât la job sau în bucătărie. Şi nu în ultimul rând, voluntariatul este şi o metodă de socializare, plus interacţiune cu un alt mediu decât cel cu care eşti obişnuit.

Unde ai putea încerca să faci voluntariat?

Aș zice că primăvara este anotimpul în care mai toate organizaţiile non-profit încep proiecte noi şi au nevoie de oameni care să îi sprijine în derularea lor. Desigur, asta ar putea fi o impresie greșită, căci indiferent de lună sau de temperaturi sunt o groază de activități în agendele ONG-urilor din toată țara. De obicei acestea promovează pe facebook sau pe instagram toate activitățile pe care le derulează. Iar cele mai multe ONG-uri au pe site-ul propriu o secțiune pentru voluntari. Unde poți face voluntariat în orașul tău? Răspunsuri găsești la fel ca și la întrebarea: unde găsești un restaurant bun în orașul tău? 1. Întrebi cunoscuții, mergi pe recomandări; 2. Cauți pe google; 3. Îndrăznești să-i treci pragul primului ONG care îți iese în cale și să vezi ce te așteaptă acolo.

Ce trebuie să ştii sau să faci pentru a fi un bun voluntar?

Răspunsul este… să fii acolo! Nu există altă reţetă a voluntarului perfect decât o mână de ajutor la nevoie. Indiferent de vârstă, studii, calificări, job, experienţă etc., întotdeauna se va găsi câte ceva de făcut pentru omul care vrea să ajute. De unde poţi afla noutăţi din domeniul ăsta? Cea mai la îndemână sursă este facebook-ul. Există și grupuri pentru ONG-uri dar toate evenimentele şi campaniile sunt promovate de obicei în mod public și apar și prin presă. Din experienţă pot spune că este de ajuns să le trimiţi un mesaj privat şi vei afla cam tot ce ai nevoie.

Mai există și site-uri care coagulează proiecte, organizații și voluntari din toată țara, cum ar fi hartavoluntariatului.ro sau debunavoie.ro. Și există Fundațiile Comunitare din 16 orașe mari care contribuie la proiecte de interes local, alături de alte ONG-uri.

Tu unde faci voluntariat primăvara asta?

Ana Elisabeta Beliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top