Maxilarul îi freamătă întruna. Urmărindu-l ai putea deduce că molfăie în ritmul ceasului, a unei melodii sau – de ce nu? – a gândurilor care i se învârtesc prin minte. Îi vei zări cu siguranţă „obiectul muncii” printre dinţi şi te vei întreba, retoric, de unde apucătura asta enervantă.
Om veşnic dotat cu gumă de mestecat, rumegătorul profesionist se evidenţiază prin abilitatea de a-şi plimba masa cleioasă prin gură în vreme ce vorbeşte, fumează, bea sau mănâncă. Poate chiar şi când doarme. Poate şi când sărută. Beah! Nu se va simţi vreodată eclipsat de cei care gândesc cu gura închisă, nici de cei care mestecă o gumă numai câteva minute. Impotenţi dom’le!
Rumegătorul de elită – un el sau o ea – se priveşte adesea în oglindă. Îşi aranjează părul, machiajul şi cască gura să verifice dacă nu i-a rămas ceva printre dinţi. Îşi admiră zâmbetul sacadat, se taie de vreo două ori la bărbierit sau îşi dă cu ruj pe jumătate de faţă. Dar nu se opreşte din mestecat nici măcar atunci când intră sub duş şi îi pătrunde apa în gură. Aude adesea critici de la cei apropiaţii – cum că mestecatul îi este un tic bolnăvicios – şi îi ia în râs spunându-şi în sinea lui că sunt invidioşi pe harul lui. Ar câştiga cu siguranţă medalia de aur la molfăit.
Personajul a cărei limbă nu suferă vreodată de singurătate şi-a înscris în palmares recordul de a fi degustat toate mărcile şi aromele de gumă. Este complet satisfăcut numai de cele care îşi păstrează volumul şi nu reţin impurităţi. A citit undeva pe net că mestecatul ajută la concentrare şi reduce stresul aşa că după un scurt calcul şi-a trecut în CV: concentrat 100%, nici urmă de stres. Visează, desigur, la jobul ideal. Agent de vânzări pentru gumă de mestecat.
:)))) tare!