între noi fie vorba

blog din întâmplări și păreri răzlețe

SkirtBike Galaţi, pe 10 septembrie – despre fete şi biciclete

Bicicleta este iubirea mea cea mai veche. Pegasul roşu mi-a fost perechea de aripi către libertate întreaga copilărie. Iar toţi anii de apoi, în care nu am avut o bicicletă în preajmă, am pedalat în gând, ca să fiu antrenată pentru clipa când voi fi hoinărit iarăşi pe biclă. Asta e pledoaria mea, pe scurt, despre pedalat. Căci este unul dintre sporturile – sau activităţile, cum vrei să-i zici – care îţi inundă sufletul cu o dulce senzaţie de neîngrădire. 

Aşa că te invit duminică, 10 septembrie, de la ora 17:00, să ne strângem într-o forfotă mare de doamne şi domnişoare pe biciclete. Colorate, vesele şi hotărâte să sărbătorim bicicleala aşa cum se cuvine, la SkirtBike Galaţi. Tematica evenimentului va fi una marinărească, aşa că orice bleumarin ori frânghie ori timonă merg asortate cu bicicleta şi vestimentaţia de “skirt”.

Întâlnirea va avea loc la Păpădie, urmând ca traseul SkirtBike Galaţi să se desfăşoare pe strada Brăilei şi strada Domnească, până la Grădina Publică. Întreaga promenadă pe două roţi se va desfăşura în condiţii sigure, pe o singură bandă, respectând regulile de circulaţie şi indicaţiile organizatorilor şi ale poliţiei. La finish ne vor aştepta multe surprize şi show-ul pregătit de Florin Chiriac and the Hippie Band şi Phoenix Dance Studio.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, duminică, 10 septembrie, începând cu ora 17.00, doamnele şi domnişoarele prezente la Păpădie vor primi numere de participare pentru biciclete şi taloane pentru tombola cu premii care se va organiza ulterior în Grădina Publică. Premiul cel mare va fi o bicicletă Pegas dar, pe lângă aceasta, se vor mai oferi o groază de alte premii.

Înscrierea la SkirtBike Galaţi este gratuită şi se poate face pe site-ul www.bikeworks.ro. Detalii găseşti şi pe pagină de Facebook dedicată evenimentului. Organizator: Asociaţia Bike Works.

Ne vedem duminică la Păpădie. Vremea se anunţă perfectă!

SkirtBike Galaţi

Ana Elisabeta Beliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top