Nu pot să explic ce sentiment mi-a străpuns întreaga fiinţă când am primit pe messenger un mesaj de genul „vă veghez şi voi fi mereu alături de voi”. Venit din partea unui om care murise. Cu nodul de rigoare în gât am ezitat câteva clipe şi apoi am făcut-o. Am şters id-ul. Şi i-am dat ignore. M-a mustrat conştiinţa o vreme la gândul că cineva din familia persoanei dispărute a simţit să o comemoreze în felul ăsta, dar am ajuns într-un final la concluzia că asemenea gesturi nu vor avea vreodată ecou în sufletul meu.
Sunt o insensibilă ieşită din comun, ştiu. Chiar astăzi am şters un alt prieten de pe facebook. Pentru că nu mai este în viaţă şi pentru că altcineva găseşte de cuviinţă să îi folosească numele. Pentru că în mintea mea nu se face conexiunea asta. Viaţa virtuală veşnică (da) – întreţinută artificial de moştenitorii parolelor (nu!). Pentru că păstrez obiecte, poze, e-mailuri, sms-uri şi ce mai cred eu de cuviinţă că trebuie să îmi amintească de omul care şi-a intersectat cândva existenţa cu a mea. Dar nu pot să accept că cineva îi foloseşte identitatea nestingherit.
În testamentul pe care îl voi lăsa într-o zi pe desktop voi începe cu o mare dorinţă. (Nu vă agitaţi, nu mor încă, sunt doar realistă!) Vreau ca activitatea mea virtuală să se încheie o dată cu mine, de parcă aş fi singura care are dreptul de a utiliza conturi şi parole. În rest… mă mai gândesc cui las moştenire întreaga mea avere…
Descoperă mai multe la între noi fie vorba
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Şi cât merită!
Cum spuneai, e prematur sa te gandesti la asa ceva. Dar e bine sa-ti faci ordine in hartii, mesaje, desktop. Merita sa fii ordonat, zau asa, ca nu se stie cand ai nevoie! 🙂 🙂 🙂
E posibil ca blogger să nu accepte comentarii mai lungi decât postarea în sine 😀
Apropo, și la articolul anterior îmi apăreau comentariile imediat…apoi plecam de pe blog și … și mă trezeam că primesc mail prin care mă informezi că nu s-a postat nimic.
E posibil să aibă de-a face cu lungimea comentariului.
Da, mai mult ca sigur, și sunt poate o mie de feluri de a o face, dar nu vreau să spun metoda mea 😀 că și așa e probabil una mult prea rudimentară
😀
Radu, în primul rând – comentariul ar trebui să apară imediat. Dacă nu se întâmplă asta nici după ce dai refresh este clar o problemă de la blogger.
În al doilea rând – n-aş vrea să te dezamăgesc dar cu siguranţă s-au gândit şi alţii să inventeze ceea ce spui tu. Rămâne de studiat.
Iulia, cu siguranţă ţi-ai dat seama că cei despre care vorbesc nu erau tocmai pensionari cu preaviz de deces. Până murim noi… nu se ştie
Servus Ana!
Dacă nici de data asta nu apare comentariul, e clar că blogger are ceva cu fața mea…
Wow… ce macabru mi se pare. Cum să faci așa ceva? E greșit! E atât de greșit!
Eu vreau să fac altă chestie… mai originală, care să încheie viața mea din online după moartea mea, dar în nici un caz nu acord altcuiva drepturi de uz asupra identității mele virtuale…
(și legat de ideea mea originală..sper să nu mor înainte să o pun la cale 😀 )
Hai că suntem prea macabri… Să revenim
stai relax, că până murim noi, inventează ăștia o modalitate să putem sta pe Facebook chiar și de ”dincolo”.