între noi fie vorba

blog din întâmplări și păreri răzlețe

Cum îți pregătești bicicleta și bagajul pentru cicloturism

Aventura de cicloturism înseamnă să ai bicicleta încărcată cu provizii, cosmetice, haine, scule, trusă medicală și o groază de alte lucruri de care depind igiena și confortul tău. Aduni multe kilograme de bagaje, constați că nu ai loc pentru toate și-apoi începi să reduci din volum, până la minimul necesar.

Din experiența mea de sute de kilometri parcurși pe bicicletă aș putea spune că nu ai nevoie chiar să pleci cu casa în spinare, cum ai putea crede. Esențial este să te pricepi să evaluezi distanțele parcurse și prognozele meteo și să alegi hainele potrivite, căci ele vor ocupa mare parte din bagaj.

Dar menționez că toate amănuntele din acest articol nu reprezintă o părere avizată și nu sunt recomandări! Te încurajez să cauți, să studiezi, să experimentezi și să iei propriile decizii, în funcție de preferințele și gradul tău de confort. Și, mai ales!, în funcție de bugetul pe care ești dispul să îl investești într-o asemenea experiență.

Documentarea, planificarea și antrenamentul

Când pornești să te documentezi despre echipamentul necesar pentru cicloturism ajungi, inevitabil, la discuțiile despre biciclete, bagaje și sisteme de prindere. Există o groază de articole pe tema asta și te încurajez să parcurgi cât mai multe, ca să aduni o bază sănătoasă de detalii tehnice și recomandări. De asemenea, poate fi tare util să urmărești forumuri, grupuri de facebook sau video-uri pe youtube unde se discută pe subiectele care te interesează, să înveți din experiențele altora și să ceri sfaturi concrete.

Este important să stabilești cât mai din timp un traseu, să faci echipă cu cei alături de care îl vei parcurge, să delimitați segmentele pentru fiecare zi, să vă stabiliți obiectivele, locurile de cazare/camping și să discutați toate amănuntele călătoriei. Căci mie cicloturismul îmi pare cu atât mai ușor la fața locului cu cât ai făcut mai multe pregătiri și estimări de acasă. Plus că, în funcție de numărul de zile și scopul călătoriei, îți vei putea evalua apoi și necesarul de haine și provizii.

Antrenamentul este iarăși un detaliu care poate face diferența între zile de relaxare și zile de chin. E drept că niciun soi de antrenament nu poate simula starea fizică și efortul de după o săptămână de pedalat, să zicem. Dar dacă parcurgi distanțe mai lungi sau pedalezi câte două zile consecutiv musculatura învață să se adapteze mai bine. Iar eu una m-am antrenat anual și în sală, la Real Ryder, în anotimpul rece, tocmai ca să pot simți cu adevărat că plec în vacanță pe două roți.

Bicicleta, cel mai important partener de drum

Sunt probabil printre ultimii oameni pe care ar trebui să-i întrebi despre biciciclete. Dar o să vin cu un citat: ”Cea mai bună bicicletă este cea pe care o ai deja!”. Iar dacă ai o bicicletă pe care o și folosești, nu doar o ștergi de praf, dacă ești mulțumit/ă de ea, dacă are nevoie doar de-o revizie și dacă îți este comodă probabil că rămâne o alegere mai bună decât o bicicletă nouă, mai performantă, dar cu care nu ai timp suficient să te acomodezi. Totuși, dacă nu te pricepi deloc, deloc – ca și subsemnata! – cere părerea persoanelor avizate, nu te baza pe ce scrie pe internet!

Oricum ar fi, asigură-te că te documentezi țintit pe scopul, durata și tipul călătoriei tale. Analizează drumurile și suprafețele pe care vei pedala, plus diferențele de nivel, verifică-ți frânele, asigură-te că ai cauciucurile potrivite și toate celelalte amănunte tehnice bine puse la punct.

Portbagajul și gențile

Ai posibilitatea de a alege între portbagajul cumpărat de la piață și cel cu mai multe zero-uri în coadă, pe diferite sisteme de prindere (vezi aici câteva modele), de la magazine specializate. Iar gențile se găsesc și ele într-o varietate foarte mare de modele și volume, cu pozibilități de atașare pe toate părțile bicicletei.

Și aici este foarte important să ai habar unde pleci și pentru câte zile, ca să poți evalua cât bagaj vei avea și cum îl gestionezi. Am văzut și oameni care povestesc de ture cu rucsacul în spate, dar eu nu m-aș încumeta să fac asta nici măcar pentru două zile. Am cutreierat munții cu rucsacul în spate, știu cum este construit și optimizat pentru postura verticală; să mergi aplecat peste ghidon cu greutatea pe spinare nu poate fi decât o cale sigură să te nenorocești.

Dacă poți împrumuta de la cunoscuți niște genți, să faci o probă, ar fi ideal. Dacă nu, evaluează cu atenție modelele care ți se par atractive, calculează cum îți distribui lucrurile astfel încât să îți fie la îndemână și nu uita să verifici impermeabilitatea / husele de ploaie.

Accesoriile pentru bicicletă

Cele obligatorii sunt luminile de față și de spate, respectiv cele albe și roșii, plus soneria. Cele opționale sunt cricul – tare util când nu ai unde să sprijini bicicleta, apărătorile pentru noroi și suportul pentru bidonul de apă.

Iar pentru confortul pe distanțe lungi, pe mai multe zile, aș veni și cu recomandarea pentru niște manșoane ergonomice și/sau manșoane cu coarne (ale mele arată cam așa) ori alte tipuri potrivite bicicletei tale, care sporesc gradul de confort. După câteva zile de pedalat s-ar putea ca mâinile să te doară mai rău decât picioarele (am pățit-o!).

Bagajul de grup

În cele cinci ture de cicloturism la care am luat parte (Ungaria, Banat, Maramureș, Transilvania și Moldova) am fost mereu mai multe persoane, așa că lista lucrurilor necesare pentru intervenții a fost împărțită, ca să nu cărăm mai mult decât ar fi nevoie. Printre ele se numără: multitool cu set de imbus, cheie de lanț, cheiță rapidă, patent, coliere, pompă, ulei de lanț și duct tape. Și corturile tot la bagaj de grup le enumăr, optimizate pe numărul de participanți.

Bagajul individual

Aici urmează partea lungă a listei, grupată pe categorii:

  • Pentru pedalat: cască, mănuși, ochelari de soare/vânt, elemente reflectorizante, sticla cu apă, antifurt, vestă reflectorizantă;
  • Haine: tricouri de ciclism sau tehnice – cu mânecă scurtă, pantaloni scurți – ciclism sau tehnici, tricou cu mâneca lungă, pantalon lung, hanorac/fleece, jachetă de vânt, pelerină de ploaie, chiloți, șosete, bustiere, bandane, mănuși subțiri cu degete, încălțăminte de schimb. Lista se adaptează conform distanțelor parcurse (mai multe zile = mai multe tricouri), a anotimpului și a prognozelor. La temperaturi ridicate poți renunța la o bluză cu mânecă lungă, poți lua sandale ca încălțăminte de schimb sau poți usca mai ușor hainele;
  • Pentru dormit: pijama, sac de dormit, saltea/izopren, dopuri de urechi;
  • Cosmetice: săpun, șampon, creme, pastă de dinți, periuță, prosop microfibră, antiperspirant, hârtie igienică, servețele umede și uscate. Mai adaugă fiecare pe lista lui ce are nevoie în mod particular;
  • Prim ajutor: plasturi, fașe sterile, fașă elastică, bandaje, rivanol, unguente, medicamente pentru dureri sau alergii, medicamente uzuale pentru probleme gastrice, febră, aspirine și altele. Și trusa de prim ajutor poate fi gândită la nivel de grup, ca să nu cărați prea multe degeaba;
  • Urgențe: kit de pană, cameră de rezervă, saci de gunoi, ac și ață, ace de siguranță, sfori, chingi;
  • Electronice: încărcător telefon, baterie externă, lanternă, baterii de rezervă, plus ce are nevoie fiecare, în funcție de accesoriile folosite;
  • Altele: acte, bani, card; loțiune de soare; unghieră, brichetă; extra recipiente pentru apă; cană, tacâmuri, farfurie, briceag – pentru camping (butelie, arzător, pentru camparea în zone neamenajate); dulciuri, fructe, ceva alimente (mai ales pentru rute depărtate de civilizație); săruri de rehidratare, vitamine, energizante.

Sfaturi utile

Teoria ca teoria, dar practica e de neprețuit! Ideal ar fi să îți montezi portbagajul și gențile, să le umpli cât să poți simula o zi de pedalat, pe o suprafață cât mai asemănătoare zonei pe unde pornești să te aventurezi. O bicicletă încărcată se manevrează cu totul altfel față de una light, pornirile și opririle sunt diferite, cricul poate fi prea slab pentru greutatea pe care trebuie să o susțină, gențile pot fi poziționate greșit – incomodându-te la pedalat etc.

În afară de asta, ai mai putea lua în considerare și:

  • să muți cosmeticele în recipiente cât mici, etanșe, ca să fie ușoare și compacte;
  • să ai la tine saci menajeri de diverse dimensiuni – folosesc ca pelerine și huse de ploaie, ambalezi haine și încălțăminte – dacă vrei să le păstrezi uscate ori dacă sunt ude/murdare; îți înfășori picioarele dacă plouă etc.
  • să studiezi ce restaurante și locuri de aprovizionare găsești pe ruta ta, ca să nu cari prea multe alimente;
  • să iei în calcul și variante de backup pe traseu – scurtături în caz de vreme rea, variante de întors acasă în caz de accidentare etc.

Ce am pus eu în bagaj și nu am pus pe listă

Ei bine, aici deschidem paranteza aia despre gradul de confort al fiecăruia și obiectele fără de care nu poate pleca de acasă, nici măcar când vine vorba de-o aventură pe bicicletă. Pe lângă cele enumerate mai sus eu am mai adăugat în bagaj unele chestii… Cremă de mâini, unghieră, pilă, oglindă, pensetă. Gel dezinfectant, măști, ață dentară și lavete din microfibră pentru lentile (port ochelari de vedere). Caiet și pix. Și o groază de chestii pentru diabet, pe care nu le enumăr aici. Genunchiere și spray nazal – pentru alergia la polen. Un drapel și un trepied de telefon, pentru pozele de grup. Clești de rufe, un scoci mic și sacoșă din textil, pentru cumpărături. Folie de supraviețuire și elastice ”de borcan”. Mai multe elastice de prins părul, în caz că le pierd, și șlapi în care să îmi odihnesc picioarele și cu care să intru la dușurile din camping. Tricou și cămașă din bumbac, pentru timpul de relaxare, geaca de puf toamna și un al doilea sac de dormit, că-s friguroasă…

Și am niște genți de 50 de lei/set, cu huse de ploaie incluse, cumpărate de la Lidl în 2018. Au rezistat în toate călătoriile de până acum pentru că le-am legat mereu între ele și le-am asigurat strașnic, ca să preia portbagajul cât mai mult din șocuri și greutate. După cinci ani clemele lor de susținere sunt încă intacte, dar materialul începe să se întindă și să se desfacă pe la cusături, semn că trebuie să le pensionez.

La final am adunat de fiecare dată până în 13 kilograme de bagaj pentru 7-10 zile – distribuit în cele două genți de pe lateralele portbagajului-spate, un rucsac pus peste portbagaj și o gentuță mică, de ghidon.

Ana Elisabeta Beliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top