A fost un Revelion cu repetiţie. După ce anul trecut ne-a fost bine şi frumos la Cabana Cuca, de Revelionul ăsta ne-am întors tot acolo. Cabana se află în masivul Iezer Păpuşa, nu chiar foarte departe de la Galaţi dar destul de departe de orice altă aşezare umană. Locul e unul de poveste, pe mal de apă, între munţi. Linişte, natură şi atmosfera aia de „nu ştiu ce zi este şi nici nu-mi pasă”.
Dincolo de porţia de zăpadă, traseul pe munte, serile de cântări şi orele de jocuri, toată ieşirea asta a fost o provocare. În cabană împarţi camera cu încă vreo 8-10 inşi, aşa că somnul îţi devine şi mai puţin sensibil la zgomot. Focul arde în sobă până uită gaşca să mai pună lemne şi apoi… hai să vedem cum îl reaprindem. Facem litri mulţi de ceaiuri aromate, pe plită, şi pentru orice pipi mergem afară, peste drum, trecând pe lângă semnul pe care scrie cu litere de-o şchioapă: „Atenţie, urşi!”. Spălăm farfuriile cu rândul şi, când se termină apa „curentă”, rugăm un Mihnea sau un Florin să mai aducă două găleţi de la izvor. Şi nu, nu se aude niciun sunet de sms înainte de miezul nopţii, pentru că nu e nici urmă de semnal. La mulţi ani printr-un gând apăsat e tot ce le poţi transmite celor de acasă.
Radiografia asta poate părea îngrozitoare pentru mulţi care întreabă despre cum ne-a fost la cabană, acolo sus. Repet, nouă ne-a fost bine şi frumos. Şi zăpadă! Am petrecut doi ani la rând câte 3 nopţi la Cabana Cuca, de Revelion, şi nu ne-am plictisit vreo secundă. Dar când te urci în maşină să te întorci acasă nu la distracţie te gândeşti. Ci la lecţia cu care ai început un an nou: cum să trăieşti în armonie cu natura, cu oamenii, cu tine. Şi cât de supraevaluate sunt unele lucruri fără de care spunem că nu am putea trăi.
P.S. Mi-am amintit abia după ceva kilometri spre casă să scot telefonul de pe „airplane mode” 🙂
