Schimb de cărţi

Am fost sâmbătă la un prim „Schimb de cărţi”. Nu că aş reprezenta vreun model în domeniu, măcar pentru un elev repetent. Ori că mi-ar fi lista de lectură prea scurtă. Ci pentru că apreciez oamenii care ies din vizuine şi primesc cu entuziasm să stea la o şuetă. Dar mai ales pentru că îi apreciez pe cei cu iniţiativă, care încearcă să animeze cumva Galaţiul pe alte laturi decât clubbing şi sport.

Din acelaşi motiv am participat şi la vreo două întâlniri ale bloggerilor gălăţeni. Şi la festivaluri, şi la expoziţii, şi la târguri, şi la spectacole, şi la vernisaje, şi la lansări de carte. Şi la prima întrunire a Green Peace Galaţi. Iar lista poate continua pe o a doua coloană, cu întâmplări la care mi-aş fi dorit dar nu am reuşit să ajung.

Am auzit adesea exclamaţii de genul „Nu se întâmplă nimic în oraş!”. Din partea unor persoane care dau senzaţia că Galaţiul locuieşte în ei, şi nu invers. Că au nevoie de o invitaţie nominală, măgulitoare, ca să ia parte la un eveniment anume. Şi, ce să mai zic, dacă nu e bere şi nu e mici atunci nimic nu e!

Pe de altă parte văd instituţii care trimit comunicate de presă cu două zile înainte de eveniment. Expoziţii despre care eşti anunţat alaltăieri pentru că – cică – dacă ar fi trimise mai devreme ar fi date uitării. Site-uri ale muzeelor şi teatrelor actualizate cu trei zile înainte de evenimentele programate.    

S-a întâmplat odată să iau parte la un concert al lui Vintilă în 10-15 oameni. Pentru că nu a fost promovat, pentru că nu s-a ştiut, pur şi simplu. S-a întâmplat, altă dată, să asist la vernisajul unei expoziţii de fotografie extrem de promovate. La care nu a venit decât presa. Pentru că celorlalţi nu le pasă de aşa ceva.

Între cele două extreme e un spaţiu imens. Se petrec lucruri. Îndrăznesc să spun că multe. Sunt afişe, sau nu sunt. Sunt event-uri pe facebook sau nu. Sunt articole în ziare, sunt site-uri despre Galaţi. Sunt impulsuri de moment „mă duc şi eu” pe care ar trebuie să le urmezi până la capăt. Căci, până la urmă, s-ar putea să te întorci acasă cu o bucurie în plus. Simplă, ieftină, delicioasă. Cu un prieten în plus. Cu o carte, cu un atograf, cu o amintire frumoasă, cu un nume de blog, cu o fotografie, cu un gând pe care atlfel nu ţi l-ai fi îngăduit.

Ana Elisabeta Beliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top