Împotriva fericirii – elogiul melancoliei

La ultimul Schimb de cărţi mi-a picat în mâini o frumoasă cu copertă neagră. Titlul asortat cu starea mea de spirit. Dragoste la prima vedere. Un must read. Redau câteva pasaje care – culmea – mi-au adus zâmbete şi o stare de bine. Elogiind melancolia, oferind exemple şi modele, dezvelind gânduri aşa-zis negre.

„Am ajuns dependenţi de fericire şi obsedaţi de beneficiile «gândirii pozitive». Când nu ne îndopăm cu pastile, citim studii care caută neobosit fericirea sau cărţi de self-help scrise de te-miri-cine despre cum poţi ajunge la o viaţă «lipsită de griji». Dar cine spune că trebuie să fim fericiţi?”

 „Noi, sufletele melancolice, simţim, fără îndoială, acut pierderea vechilor şi măreţelor peisaje urbane, a pădurilor şi a lacurilor. Iubim ruinele frumoase ale clădirilor îmbătrânite. Iubim designul arhitectural complicat, sculpturile şi mozaicurile şi pietrele dure. Iubim tavanele înalte şi stucaturile. Iubim pardoseala de lemn veche. Iubim mirosul de radiatore ruginite. Iubim ferestrele vechi care scârţâie în vânt. De asemenea, adorăm şi câmpiile împădurite, străvechi şi frumoase, unde ne plimbăm singuri şi putem auzi gâştele sălbatice care gâgâie la orizont. Nu ne putem sătura de copaci, iarna, de pinii subţiri şi maronii care răsar printe stejarii care nu se clintesc. Suntem înnebuniţi după pământul reavăn acoperit de funze moarte. Inhalăm aerul nostalgic şi ne simţim vii.

Simţul nostru melancolic al morţii iminente, al ruinelor şi buturugilor vechi ne oferă capacitatea de a a aprecia într-un mod special fiinţa unică a fiecărui lucru. Ne gândim: aici, chiar aici, acest lucru există în modul său propriu şi va muri curând de propria moarte. Suntem trişti din cauza plecării, dar încântaţi de erupţia bruscă de fumuseţe care răsare din decreptitudine.

(…)

Noi vrem cu adevărat pacea care este adâncă, liniştea profundă. Nu vrem pacea care vine odată su acceptarea pasivă a statu-quo-ului. Nu dorim liniştea odihnei confortabile de o parte sau de alta a lumii. Nu. Noi vrem un repaus amplu şi complex. Sperăm să înţelegem adânc în fiinţa noastră că antinomiile cosmosului există printr-un acord dinamic, în care o parte se găseşte în mod continuu într-un conflict complice cu cealaltă parte. (…) În acelaşi fel, melancolia durabilă dezvăluie bucuria ascunsă în timp ce din extaz se arată esenţa tristeţii. Înţelegând această interdependeţă, ne simţim pregătiţi să ne mutăm într-o parte sau în alta, netulburaţi de dorinţa de a curpinde partea aceea sau aceasta. Ne putem juca la mijloc.

(…)

Aceasta este munca fără de sfârşit a unei vieţi melancolice. Tocmai când ne gândeam că ne putem odihni într-o perspectivă sau alta asupra lumii, brusc simţim un fior în stomac sau o străfulgerare în creier.
(…)

Cred că, indiferent cât de fericiţi pretindem că suntem, toţi am trecut prin aceată luptă, această tensiune dintre propriile senzaţii întunecate şi chemarea aspră a lumii strălucitoare, luminoase, fericite. Ne oboseşte vina pe care o simţim pentru sufletele noastre melancolice. Dorim să fim lăsaţi în pace astfel încât să putem rumina cât timp dorim. Simţim că suntem împreună cu lumea, cu interacţiunea sa rapidă dintre oribil şi sfânt” 

Împotriva fericirii – Elogiul melancoliei (Eric G. Wilson)

Ana Elisabeta Beliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top