Ce zici, am putea să rescriem lista de rezoluții pentru 2020?

lista de rezoluții pentru 2020

Nu cred că ai trecut peste Revelion fără să strecori măcar un mic gând de ”la anul o să…”. Ori ”la anul n-o să mai…” Fără rezoluții pentru 2020, cum s-ar zice? Nu se poate să fi trecut peste ianuarie fără să îți propui ceva pentru următoarele luni. Și chiar nu cred că pandemia ți-a lăsat agenda intactă, oricât de izolat de dorințe și planuri ai trăi!

E drept, am împrumutat de la americani și obiceiul ăsta, al listelor cu ”rezoluții”. Cu dorințe uneori forțate, doar de dragul de a ne alinia mulțumii. Dar trecerea de la un an la altul a fost din toate timpurile un hotar. Un moment de a cugeta la cum ne-a fost. De a face bilanțul. De a răsfoi fotografii și gânduri. Pe cele frumoase. Pe cele care ne-au marcat profund. De a contabiliza reușitele și a îndrăzni să ne propunem alte obiective noi. Face parte din noi să ne reevaluăm și să ne alegem ținte. Cine s-ar fi gândit că vor fi în zadar? Cine să-și fi putut imagina că 2020 o să fie un duș atât de rece?

La cea mai recentă ședință de terapie am discutat despre obiectivele neîmplinite. Iar pentru mine, cea ahtiată după control, este cu siguranță prima dată când pot număra atât de multe planuri și proiecte anulate sau rămase în stand by. Și am învățat oarecum să mă împac cu gândul și să mă detașez de el… Dar asta abia după ce am făcut cunoștință cu anxietatea, la începutul izolării, din cauză că nu mai aveam direcție, nici busolă.

Așadar, m-am gândit că acum, la mijloc de an, ar fi un bun prilej să ne refacem listele cu obiective, dorințe și planuri. Să ne recalibrăm după limitările pe care ni le impune pandemia. Să ne îndreptăm atenția către lucrurile care pot fi realizate în siguranță, dar care ne vor aduce bucurie. Să îndrăznim să mai credem în țeluri și în țărmuri, chiar și pe timp de furtună.

De ce!? De ce să mai riscăm să ne propunem lucruri asupra cărora nu mai avem puterea pe care o aveam anul trecut?

În toate săptămânile astea de #stauîncasă am vorbit cu rude, prieteni și colegi, am citit sute de postări și de articole și am observat adesea că cele mai arzătoare dorințe erau legate de ”marea ieșire”. Cei mai mulți plănuiau – cu o tentă de inconștiență sau negare – tot felul de lucruri mărețe, lipsite de limitări și pericole. Pe care probabil le-au adăugat deja la lista de amânate sau anulate. Căci au rămas resticții de tot felul și a rămas prezentă teama de Covid, mișunând nestingherită printre noi.

Și pentru că viteza de adaptare la noi situații și împrejurări este cea care face diferența între un învins și un învingător. Pot părea cuvinte mari pentru pandemie mică? Dar câte pandemii am mai trăit până acum?

Frica, nesiguranța și lipsa de perspectivă pot fi tare dăunătoare, mai ales pentru psihic. Mi se pare cel mai sănătos acum să ne recunoaștem slăbiciunile și limitele, să îndrăznim să visăm în acord cu ele. Să schimbăm un plan de concediu ”în afară” cu o intenție de incursiune înăuntru. Să ne reorientăm către bucuriile mici, ferite de mulțimile de oameni. Să acceptăm că ne vom simți ”altfel”, dar asta nu înseamnă că nu ne poate fi bine. Să lăsăm loc pentru gândul că așa ne vor fi viețile, pe o perioadă nedeterminată.

Ție ce rezoluții pentru 2020 ți-au mai rămas în picioare?

—-

Recomand un articol deosebit, numit Boilere sau avioane? O analiză semnată de Mircea Miclea, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească. ”Asistăm la ascensiunea unei noi religii: cea a Siguranței. S-a instalat treptat, insidios, în ultimele decenii, când lucrurile firești au început să fie considerate periculoase. … O nevoie firească, de a ne simți în siguranță, s-a transformat într-o religie! Are tot mai mulți adepți: unii, pentru că își pot justifica prin ea propriile spaime, alții, pentru că prin ea își pot vărsa ura și frustrările. Cultul excesiv al siguranței poate fi însă dezastruos, atât pentru individ, cât și pentru societate. El inhibă realizarea altor nevoi, la fel de firești: de relații proximale cu semenii noștri, de a fi liberi, de a avea realizări personale. Cu cât ne apărăm mai mult, cu atât ne dezvoltăm mai lent.”

Foto: pixabay

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.