între noi fie vorba

blog din întâmplări și păreri răzlețe

Scrisoare către tine, din viitor. Ce să-ți spui, ce să-ți promiți? Când o trimiți?

Când am aflat că există platforme unde îți poți trimite o scrisoare către tine, în viitor, mi-am zis: cât de faaain! Imediat apoi: ce îngrozitor! Am conștientizat în doar câteva clipe ce înseamnă să te pui față în față pe tine cu tine, la distanță de 5 ani, să zicem. Să analizezi unde ai fost, unde ai ajuns, ce ți-ai promis.

Ce ai reușit să îndeplinești, cât de realist ai fost înainte sau cât de aiurea îți priveai de fapt viața. Cine mai este alături de tine și cine s-a dus, mai ai același job sau aceleași hobby-uri? Aceleași prejudecăți și clișee? Ai încredere mai multă sau mai puțină în omul de sub pielea ta?

Pe www.futureme.org îți poți trimite gratuit e-mail-uri către tine, cel de peste 1 an, 3 sau 5. Sau mesaje pe care să le primești la o dată anume, specificată de tine. Mai există și alte platforme similare, însă asta mi s-a părut extrem de ușor de utilizat. Desigur, poți apela și la metoda clasică: așterni scrisorile pe hârtie, le pui în plic și treci pe ele data la care vor fi deschise. Dar poate că ar fi bine să îți lași un reminder pe telefon sau pe mail, ca să nu uiți de ele! 😉

Când te apuci de compus o scrisoare către tine, din viitor?

Mie mi-a luat multă vreme să o scriu pe prima. Știi cum e cu amânarea, de ”mâine” suntem cu toții sătui. M-am amăgit că o voi compune de ziua mea. A trecut ca vântul și ca gândul. M-am mințit iarăși că voi scrie într-o zi ploioasă, plictisitoare. Dar dacă este plictisitoare nu e moment bun de pregătit o întâlnire cu tine, cel de peste jumătate de deceniu, nu?

Până la urmă nu îmi mai amintesc când anume am scris-o, îmi amintesc doar supriza pe care am avut-o de ziua mea, când am primit mesajul și l-am citit cu atâta emoție!

Dar mai în glumă, mai în serios, cred că momentul oportun este atunci când poți răpi o oră măcar de gândire și de scris, fără ca nimeni și nimic din jur să nu te întrerupă. Cam ăsta ar fi minimul pentru o întâlnire de calitate, nu?

Dar ce poți scrie într-o asemenea scrisoare?

Probabil că lucrurile care te frământă cel mai tare, dar și cele care te umplu de bucurie. Când adaugi în balanță ar fi bine să o echilibrezi mereu, să nu îți promiți și nici să îți reproșezi prea multe. Sau poate un ”bucket list” (listă de dorințe) pe care să îl verifici peste ani. Proiectele pentru mai târziu, provocările, călătoriile, kilogramele, relațiile, reușitele…

Alte sugestii? Alte păreri?

Scrisoare către mine, din viitor. Scrisoare către tine, din viitor. Ne apucăm de scris?

Ana Elisabeta Beliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top