Semimaraton Galaţi – sau care-i legătura între alergat şi donat

Anul ăsta sunt – ceva mai oficial – ambasador al Semimaraton Galaţi. Cauza pe care o susţin şi evenimentul în sine sunt două pretexte bune pentru a promova unul dintre lucrurile în care o să cred întotdeauna: puterea oamenilor de a face bine, fără să aştepte nimic în schimb. 

Mergeam ieri pe stradă şi scriam postarea asta în minte. Am derulat înapoi ediţiile Semimaratonului până la prima. Nu am reuşit să particip în vreun fel atunci. Erau abia începuturile mele în ale implicării în activităţile comunităţii locale.

La a doua ediţie am fost voluntarul care s-a aruncat cu capul înainte să facă grafica evenimentului. Am reuşit-o tare faină, dar am muncit atât de mult la toate materialele încât nu am mai avut putere să mă trezesc în ziua evenimentului ca să alerg. M-am ofticat, am plâns şi mi-am jurat că nu mai ratez următoarea ediţie.

Al treilea Semimaraton Galaţi a fost mare. Pentru mine, pentru alţii. Nu doar că m-am înscris foarte din timp, dar m-am dat de şapte ori peste cap pentru proiectul Albatrosului. Am muncit la promovare, am dus muncă de convingere cu gălăţenii, am făcut fizioterapie pentru genunchi şi am alergat pentru prima dată în viaţa mea, fără antrenament, 7 kilometri. Medalia de pe perete o dovedeşte.

Anul ăsta, al patrulea la număr, e tot cu Semimaratonul în program. Grafică, promovare, susţinere de cauze, lămurirea oamenilor şi ochii pe prognoza meteo. O fi mai bine cu soare, o fi mai bine cu ploaie!?

Pe repede-înainte am ajuns la întrebarea din titlu. Care-i legătura între alergat şi donat? Pentru că oamenii se împart şi aici în categorii: cei care participă la evenimente de acest tip doar pentru latura sportivă, pentru performanţă; cei care vizează doar partea filantropică şi doresc să atragă atenţia asupra unei cauze; cei care reuşesc să le împletească armonios pe ambele şi să sublinieze că mişcarea este ceea ce avem cu toţii în comun. Şi cei care stau neclintiţi pe margine pentru că nu pricep ce are a face alergarea cu donarea…

Dar hai să despicăm firul în patru. Sau hai să despicăm Semimaratonul în două, într-un eveniment doar despre alergat şi un altul doar despre donat. La primul ar participa doar oamenii sportivi, puşi pe alergat, cu preocupări sănătoase. Iar cei sedentari, cu burtică, cu junghiuri, cu ore lipsă de somn nu s-ar încumeta prea uşor să alerge. Cât despre donaţii… istoricul evenimentelor destinate strângerii de fonduri în Galaţi nu este unul tocmai stufos sau de succes. Persoane dornice să ajute se găsesc mereu, dar apare prăpastia ideilor preconcepute româneşti. Ori dai bani mulţi, ori stai acasă. Ajutoarele mici nu-şi prea au locul.

Experienţa anilor trecuţi mă face să zic că reţeta e bună şi că alergarea se potriveşte de minune cu strângerea de fonduri. Că Semimaraton Galaţi încheagă cu succes o comunitate în care oamenii îşi iau cât la sută vor din mişcare şi din filantropie, fără să aibă grija că au făcut ceva în zadar. Iar bucuria imensă mi se pare aceea de a aduna la un loc două performanţe: reuşitele sportive, în timpi grăbiţi de alergare, şi reuşitele ONG-urilor – de a pune pe picioare nişte proiecte din multe sume mici adunate grămadă.

Care-i legătura între alergat şi donat? Răspunsul e: oamenii. Comunitatea. Dorinţa. Mişcarea. Şi nu mă refer la mişcarea în stil sportiv, ci la mişcarea însemnând evoluţie. Cei care nu reuşesc să înţeleagă această legătură nici în ruptul capului probabil că nici nu prea au alergat, nici nu prea au donat vreodată. Păcat!

Lăsând la o parte vorbăria, îmi doresc ca următoarea ediţie a Semimaratonului să fie şi mai mult despre curaj şi despre comunitate. Să iasă la iveală ONG-uri şi proiecte care să promoveze oamenii de rând şi nevoile unui oraş civilizat. Să devină o tradiţie care să sublinieze apăsat că împreună chiar putem muta munţii din loc.

Până atunci, ne vedem duminică, la Semimaraton Galaţi!

Dacă nu puteţi ajunge la eveniment, mai aveţi timp şi după să donaţi pentru cauzele participante şi să vă implicaţi în realizarea lor. Zile frumoase!