Ce s-a întâmplat de fapt la BAG5? Păi… ne-am adunat într-o sâmbătă, de dimineaţă. Am băut cafea gratis, ne-am amuzat gratis, am făcut cunoştinţă cu oameni noi… Tot gratis. Am participat la o discuţie despre bloggeri şi bloguri. Ne-am înscris…
Etichetă: evenimente
Bicicleta este iubirea mea cea mai veche. Pegasul roşu mi-a fost perechea de aripi către libertate întreaga copilărie. Iar toţi anii de apoi, în care nu am avut o bicicletă în preajmă, am pedalat în gând, ca să fiu antrenată pentru…
Trecem în fruntea listei pe uichendul ăsta: Schimbul de Cărţi. Sâmbătă. Ora 16:00. La Daily. După o porţie zdravănă de leneveală & înaintea unui mare şi fain concert. Pentru cei care au participat deja la „Schimburile de cărţi” anterioare, este…
I’M PRO SHOW va fi din nou pe scenă, joia asta. La Union Jack Studio. După cum ne-au obişnuit de fiecare dată, cei de la Social Act Theatre ne pregătesc porţii copioase de râs, servite cu mare măiestrie de Radu-Andrei Horghidan, Florin Toma, Oana…
Sfârşitul ăsta de iarnă şi începutul primăverii aduc – pe lângă ghiocei şi toporaşi – o groază de evenimente de la care nu are trebui să lipsim. Şi scriu această postare pentru toţi oamenii care mă tot întreabă: unde, când,…
Acest text nu reprezintă un pamflet. Este o plecăciune adâncă în faţa secretarului de stat care a recompensat orânduitorii culturii gălăţene cu un afiş „je suis Charlie”. Invitată la festivitatea de premiere a mai-marilor culturii locale, doamna Luminiţa Constantin –…
Am încercat să povestesc I’m Pro Show-ul de joi seară. Şi mi-am dat seama că nu prea am cum. Celor care nu au reuşit să ajungă le-am repetat pe un ton strident că au pierdut o reprezentaţie foarte mişto. Iar…
N-am înţeles vreodată de ce nu merg gălăţenii la concerte. Ce îi ţine departe de sălile de spectacol, de cluburi, de stadioane… De ce preferă recitalurile gratuite şi ieftine. Nu am înţeles de ce ăştia care-şi reneagă statutul de moldoveni şi…
Vă invit să începem uichendul altfel, cu o piesă de teatru. Care vă va aduce, garantat, zâmbetul pe buze! Pentru vineri seară vă propun un spectacol proaspăt, interactiv şi dinamic, care îmbină jocul actoricesc şi spontaneitatea! I’M PRO SHOW! Social…
De ce BGG (Blog Gathering Galaţi)? Pentru că orice prilej de conversaţie şi bere merită. Pentru că oamenii vin aici deschişi, pozitivi şi puşi pe fapte mari. Iar o mulţime de inşi cu frunţi descreţite e o raritate în oraşul…