Prima ieșire, cu mască și mănuși, după trei săptămâni de autoizolare*

Am stat în casă trei săptămâni întregi. Ca experiment, să văd cât rezist. Și pentru că sunt în categoria de risc. Și pentru că avea cine să facă aprovizionarea. Dar, în timpul ăsta, am citit toate recomandările și m-am pregătit temeinic pentru ziua în care urma să dau piept cu lumea necurată. Altfel nu știu cum s-o numesc, când mă gândesc la tot săpunul, dezinfectantul și apa folosite după o oră la cumpărături.

A venit și ziua fatidică în care frigiderului i se vedeau, dintr-o privire, toți pereții și toate rafturile, de sus până jos. Goool. Iar dulapul cu conserve și alimente arăta cam la fel. Deci hai la o nouă aprovizionare! Una din asta mică, de bun simț. Mai ales că ne-am convins cu toții că nu vine foametea și potopul în supermarketuri. Dar, vai, cum să procedez la marea ieșire din casă? Simt că am nevoie de repetiții și simulări. Mai în glumă, mai în serios… dar eu n-am purtat niciodată mască și mănuși din plastic.

Kitul de participare la cumpărături

Având experiența pregătirii multor rucsacuri, pentru drumeții, am urmat fix același protocol. Adică maximul visat redus la minimul acceptat. Am înșirat pe pat toate lucrurile pe care le-aș lua de obicei la mine. Am adăugat elementele obligatorii acum, pe timp de pandemie de Covid 19. Am eliminat chestiile care nu îmi erau absolut necesare. Iar la final le-am organizat în rucsac și prin buzunare, astfel încât să știu exact unde se află fiecare element. Sună atât de bine, eficient și perfect, nuuu? În realitate a fost o catastrofă :))) Dar ajungem și acolo, răbdare!

În cele din urmă am luat cu mine doar ce apare în poză:
– declarație (scrisă de mână, pe o pagină de caiet A5, pentru a reduce risipa de hârtie despre care am scris în alt articol)
– carte de identitate
– mască (din material textil, dublată cu un strat de filtru de particule) + clame, ca să pot fixa prinderile măștii mai spre ceafă, să nu-mi alunece de pe față
– elastic pentru păr – cei cu plete ar trebui să știe că nu este recomandat să meargă cu ele în vânt
– mănuși din plastic
– gel antibacterian & șervețele umede antibacteriene
– șervețele uscate
– listă de cumpărături (ca să nu pierd vremea printre rafturi și să nu iau mai mult decât e necesar)
– card & bani (iau și ceva cash la mine, în caz de nevoie)
– pungi refolosite (hai să învățăm să reducem consumul de plastic! unele pungi pot avea și zece vieți, mai ales dacă pui în ele legume și nu contează nici dacă capătă vreo gaură)
– sacoșă din material textil (mai are rost să meționez că nu ar trebui să avem altfel de sacoșe pentru cumpărături decât din textil sau rafie?)
– rucsac din material textil (l-am ales în locul genții de umăr ca să am mâinile libere, plus că merge băgat la mașina de spălat)
– cheile
– telefonul
– un pix cu capac 😉 (ăsta este instrumentul-minune pe care îl folosesc pentru a deschide clapeta de la interfon și pentru a apăsa butonul la semafor; îi scot capacul, apăs și îl pun înapoi; are vârful acoperit, nu lasă urme de cerneală)

La ce am renunțat din formula inițială? În primul rând la accesorii: portofel, husa de la telefon și brelocul de la chei (ca să nu mai pierd vremea dezinfectându-le apoi). Mi-am lăsat acasă și ceasul, deși mi-am dat seama că am pierdut o sumă frumușică de pași, atât de valoroși în zilele noastre! :)) Și am mai lăsat acasă chestiile pe care le purtam mereu în geantă: creme, strugurel, medicamente, pilă de unghii, căști, pix și alte nebunii.

Simularea de-acasă nu se potrivește cu mersul pe stradă!

Înainte să pornesc la drum mi-am aranjat masca pe față, mi-am pus ochelarii pe nas și am început să dau din cap în toate direcțiile. Am râs, am căscat, am suflat. Părea că stă bine. Așa că am plecat cu ea pe față, în soare și vânt. (Ochelariștii râd deja) Desigur, au început imediat să mi se aburească lentilele! Îmi țineam suflul sau respiram pe gură, ca să pot vedea pe unde merg. Apoi, oricât de încet mă străduiam să pășesc, am început să transpir pe sub mască (am aflat că treaba asta poartă un nume: hiperhidroza craniofaciala). Plus că am polipi nazali și deviație de sept și simt adesea nevoia să îmi suflu nasul, pentru a-mi elibera căile respiratorii. Acestea fiind spuse, mi-am dat jos masca, după nici zece minute în care am avut sentimentul continuu că mă sufoc.

Când am intrat în primul magazin mi-am pus iarăși masca pe față și m-am echipat și cu mănuși. Nu am luat coș, căutam doar vreo două produse în magazinul ăsta. Dar îmi suna telefonul în buzunar. Panică! Cum procedez acum? Dau mănușa jos sau nu dau mănușa jos? Hai c-o dau. Vaaai, mi-am atins pielea cu cealaltă mănușă. Gata, sunt contaminată!! Intră imediat în scenă gelul. Am ieșit din magazin și am refăcut scenariul: rămân la regulile de bază – cu dezinfectat mâinile și evitat atingerea feței – pentru că este de-a dreptul imposibil să nu atingi tot ce ai prin buzunare și prin geantă.

Am mers spre al doilea magazin fără mască, savurând aerul primăverii și fiecare adiere de vânt. Noi, în Brașov, încă ne permitem luxul ăsta. M-am mascat înainte de a intra, mi-am pus mănușile și am desfăcut sacoșa ca să îmi pun cumpărăturile în ea. Este bine să evităm pe cât posibil utilizarea coșurilor și a cărucioarelor de cumpărături. Se laudă unele magazine că le-ar dezinfecta, dar eu nu m-aș baza pe asta. Am pus legume în punguțele mele refolosite, am mai tras în jos de masca ce îmi tot intra în ochi, iar în final am trecut să îmi iau și două beri la sticlă returnabilă, pentru care am plătit câte 50 de bani garanție.

Mănușile, am constatat eu, sunt fix degeaba. Bănuiam asta, doar am verificat pe pielea mea. De oricare tip ai alege, odată contaminate ele contaminează, la rândul lor, tot ceea ce ating. Să zicem că dacă le-ai putea da jos cu grijă, super safe, rămâi cu mâinile curate. Și… ce faci cu mâinile alea curate? Îți sufli nasul, să zicem, și apoi le ții în sus, nu cumva să le atingi de ceva deja contaminat. Nu mă înțelegeți greșit, am purtat mănușile și le voi purta în continuare la cumpărături, când intru în contact cu multe lucruri și suprafețe suspecte. Dar nu voi considera că ele au superputeri sau că reprezintă un scut împotriva Covidului.

Home, safe home

La bloc am deschis ușile cu cotul, nu mai aveam chef să pun iar mănușile. Am urcat pe scări. M-am descălțat și m-am dezbrăcat în hol, am golit toate buzunarele și geanta, am desfăcut toate cumpărăturile. Acolo, pe jos. M-am dus în baie, m-am spălat pe mâini cum am văzut în tutoriale (până mai sus, unde îmi suflecasem mânecile), mi-am spălat ochelarii cu apă și săpun, m-am spălat pe față cu apă și săpun. Și m-am întors în hol, la triaj. Telefonul și toate lucrurile ambalate etanș merg la dezinfectat. Hainele, toate chestiile de prin geantă și buzunare merg pe balcon, la soare, unde vor sta minim 24 de ore. Legumele… sunt din categoria de risc, n-am ce să le fac, merg în frigiderul care capătă acum culoare și aglomerație. Sacoșa și masca – la spălat. Și încă o porție de apă și săpun pe mâini la final, plus un strat de cremă hidratantă.

Mă așez pe canapea aproape epuizată. Nici de la sală nu m-aș fi întors atât de obosită! Fac o retrospectivă rapidă și analizez unde am greșit. Nu trebuie să mă dau cu cremă pe față în ziua în care urmează să ies, mă face să transpir și mai mult pe sub mască. N-ar fi trebuit să plec de acasă cu masca pe față și nu știu ce-o să mă fac dacă va deveni obligatorie și aici. Nu trebuia să pun mai multe obiective pe listă (am mai intrat și la farmacie…). Mai degrabă fac drumuri mai dese și mai scurte, cu expunere mai redusă în locuri aglomerate. N-ar trebui să mai ies în miezul zilei… este foarte cald pentru purtat mască. Etc.

E frumos tare pe-afară acum. Primăvara își face de cap, fără noi. Pe un bulevard larg, cu câte trei benzi pe sens, am avut privilegiul să simt mirosul pinilor și parfumul pomilor înfloriți. Este un soi de petrecere la care noi nu am fost invitați. Pășesc cu atenție, mă uit în jur și mă simt vinovată. Mă simt urmărită de un rău nevăzut. Mă întorc acasă, la ale mele, așteptând cuminte ca lucrurile să se schimbe. Să pot pleca la piață cu părul în vânt și cu nepăsare. Așteptarea are atât de mult sens acum.

 

* i-am zis ”autoizolare”, deși termenul ăsta ar trebui folosit mai degrabă de către cei care sunt suspectați că ar fi contactat boala. Dar nu știu cum se cheamă la noi, ăstia care chiar #stămacasă atunci când nu ne obligă nimic să ieșim

Ana Elisabeta Beliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top