Vis de primăvară – Tură în Ceahlău

Dimineaţă devreme începe isteria şi forfota dinaintea plecării. Un munte de haine pe care îl reduc întâi la jumătate, apoi la un sfert, rezultat la care mai adaug cinci perechi de şosete şi încep să îndes în rucsac. E prea mic, ştiu, e întotdeauna prea mic. Şi prea greu! Mai intră pe lângă ţoale o sumedenie de accesorii mai mult sau mai puţin folositoare – cu tot cu controversata ruletă, mâncare cât cuprinde, apă din belşug şi „vorbe de duh” la închiderea fermoarelor. Sunt echipată de parcă aş pleca la munte… Aaaa da’ chiar plec la munte! îmi reamintesc copleşită de icapacitatea de a manevra izoprenul, sacul de dormit şi rucsacul deodată.
Pe drum poveşti şi glume asezonate cu turtă dulce şi ocheade la ceas. Ajungem noaptea, clar, în hohote de râs pe seama unei emisiuni extramegasuperpretenţioase de la Radio Cultural care ne amuza mai ceva decât un stand up comedy. Montăm corturile la lumina farurilor, mâncăm la lumină de lanternă şi privim muţi de uimire puzderia de stele. Constelaţii de care auziserăm în treacăt la orele de geografie se lăsau ghicite cu ochiul liber pe bolta impresionantă de la Izvorul Muntelui. Răbdare să ai. Apoi program de somn scurt şi friguros, retezat brusc de gâlceava păsărilor de la munte care-şi fac gimnastica la răsărit. Luăm un mic dejun copios stropit cu trei în unu şi vişinată şi purcedem la drum. Ah, ce drum!
Mărturisesc că în primele două minute de urcat pieptiş pe un deal încăpăţânat am vrut să renunţ. Picioarele nu vroiau să mai funcţioneze, plămânii la fel, mă simţeam sleită de orice putere. S-a rezolvat cu o încurajare scurtă şi la obiect care mi-a ajuns tot uichendul. Apoi s-a dezlănţuit minunea. Mai întâi am scăpat de hainele groase şi am trecut la cele de vară, că nu se mai putea de cald. Apoi ni s-a arătat creştetul Ceahlăului în toată splendoarea lui, desupra pădurilor verzi şi proaspete, şi ne-am mirat în cor de sublimul peisaj.
Urcuşul a fost greoi din cauza lipsei de antrenament, a kilogramelor din spinare, a soarelui arzător şi a nerăbdării. Printre pomi, jnepeni şi petice de zăpată am răzbit către cabana Dochia care avea să ne fie gazdă pentru o noapte, am mâncat iaaaarrrr, pentru că eu una am o foame continuă la munte şi am pornit spre Toaca. Spre vârful ăla de care mă îndrăgostisem eu cu ceva ani înainte, pe care am mai urcat o dată, dar nu aşa… cu sufletul împăcat.
Am văzut un frumos apus de soare cu mâinile încremenite de frig pe aparatul de fotografiat şi m-am trezit a doua zi de dimineaţă să privesc şi răsăritul. Atâta linişte nu pot să cuprind în cuvinte! Nu ştiu să zic cum anume urechile nu îmi mai erau de folos la ora 6 dimineaţa în vârf de munte. Ciripiturile abia dacă se distingeau iar vântul era şi el în vacanţă. Soarele se ridica uşor, fără zarvă, fără pretenţii, încălzind culorile peisajului şters de dinaintea zorilor, lăsându-se admirat de spectatorii curioşi care îl pozau în faţa cabanei.
La coborâre am urmat un alt traseu, un alt peisaj magnific în care şedeau la loc de cinste măiestre pietre modelate de-a lungul anilor de vânturi aspre. Ne-am minunat de formele lor curajoase care păreau să fie puternic înrădăcinate în inima muntelui şi le-am admirat pe tot parcursul coborâşului nostru. Am căzut, m-am julit, dar am salvat totuşi cu brio aparatul foto şi am râs de mine bucuroasă că am rămas pe alocuri aceeaşi ameţită cu genunchii beliţi. Ăsta e rezumatului rezumatului de uichend iar restul poate veţi înţelege din imagini.
Eu încă nu m-am întors cu gândul de acolo…

3 Replies to “Vis de primăvară – Tură în Ceahlău”

  1. oana stoica says: Răspunde

    Chiar as vrea sa merg!:)

  2. Oana dragă, nu ştiu de ce aveam convingerea că pe mergi pe munte mult mai des decât mine. Hai!

  3. oana stoica says: Răspunde

    Ce frumos…mi-as dori sa am si eu ocazia de a urca pe munte…pentru mine chiar este un vis neimplinit, inca…salutari!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.